Connect with us
Mama lui Cătălin Cherecheș, primarului suspendat din Baia Mare, candidează la alegerile parlamentare

Alegeri parlamentare

Mama lui Cătălin Cherecheș, primarului suspendat din Baia Mare, candidează la alegerile parlamentare

Alegeri parlamentare 2016. Mama lui Cătălin Cherecheș, primarul suspendat din Baia Mare, candidează la alegerile parlamentare 2016. Conducerea PNL a validat, joi, în BPN, candidatura Vioricăi Cherecheş, mama primarului suspendat de la Baia Mare, Cătălin Cherecheş, pe primul loc la Camera Deputaţilor, liderul filialei, Mircea Dolha afirmând că nu are treabă mama cu faptul că fiul ei poate a greşit şi dând exemplul premierului Cioloş, care l-ar avea ca unchi pe Virgil Ardelean, informează news.ro.

Liderul PNL Maramureş, Mircea Dolha a afirmat că Biroul Politic Naţional a validat, cu doar două abţineri, lista pentru Camera Deputaţilor şi Senat. El a precizat că la Senat, cap de listă este el, în timp ce la Camera Deputaţilor, pe locul întâi este medicul Viorica Cherecheş.

Viorica Cherecheş este mama actualului primar de la Baia Mare, Cătălin Cherecheş, aflat în arest la domiciliu. Pe locul doi la Camera Deputaţilor se află Anca Boagiu.

Despre candidatura mamei lui Cătălin Cherecheş, Dolha a precizat că, din punctul său de vedere, ”suntem în secolul 21 şi nu ne aflăm în perioada nazistă, când toată familia era deportată şi dusă în lagăr, pentru că ar fi greşit cineva din familie”.

”Doamna medic Cherecheş este o personalitate a judeţului Maramureş, un manager de spital, cel mai performant din România (…) şi, mai mult decât atât, este foarte cunoscută şi la nivelul municipiului şi în judeţ de către cetăţenii cărora le-a făcut mult bine”, a spus Mircea Dolha, precizând că aceasta nu a făcut niciodată politică până acum câteva zile, când a convins-o să intre în PNL, deşi a fost curtată şi de alte partide.

Dolha a menţionat că filiala răspunde de persoanele pe care le-a pus pe listă. ”Am respectat întrutotul criteriile de integritate, am respectat criteriile de morală, şi creştină şi ceea ce facem facem pentru a ne maximiza performanţa electorală la alegeri”, a spus liderul PNL Maramureş.

El a menţionat că filiala are certitudinea că ”până astăzi la ora 13.00, niciunul din cei înscrişi pe liste nu au calităţi în dosare penale sau de corupţie”.

Întrebat dacă prezenţa Vioricăi Cherecheş nu va aduce prejudicii de imagine partidului, prin legătura de rudenie cu primarul Cătălin Chereches, Mircea Dolha a răspuns: ”Domnul Tismăneanu, un mare luptător împtoriva comunismului, avea pe tatăl spu lider comunist şi cu toate acestea el luptă împotriva comunismului. Să îl deportăm?”.

Mircea Dolha a venit cu un alt exemplu: ”Domnul premier Cioloş întâmplător are pe unchiul domniei sale care este Virgil Ardelean, zis şi Vulpea. Ce vină are domnul Cioloş că unchiul său are nişte dosare în instanţă?”.

Dolha a completat, precizând că ”nu are treabă mama pentru că fiul poate că a greşit, iar dacă a greşit va plăti în instanţă, după o decizie definitivă şi irevocabilă”.

”În acest moment, primarul suspendat să îşi ispăşească, să meargă în instanţă, să îşi dovedească nevinovăţia. La PNL nu are ce căuta”, a mai afirmat Mircea Dolha, precizând că PSD are tot interesul să arunde mizerii în presă, legat de lista PNL.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Alegeri parlamentare

To Top