Află de ce batem în lemn ca să alungăm ghinionul

2 min de citit

Obiceiul de a bate în lemn pentru a alunga ghinionul se regăseşte în rândul multor europeni, gestul fiind asociat cu păstrarea norocului şi a bunăstării.

Scriitorii Stefan Bechtel şi Deborah Aaronson sugerează că există o legătură între credinţa în spirite şi obiceiul de a bate în lemn. Prima posibilă origine a obiceiului ar proveni de la europenii păgâni care ar fi bătut în lemn pentru a-şi proteja casele şi copacii de spirite rele sau pentru a le împiedica pe acestea să le fure norocul. Numeroase comunităţi păgâne venerau copacii. Unele popoare credeau că aceştia sunt adevărate oracole, altele le includeau în tot felul de ritualuri mai mult sau mai puţin religioase. În antichitate, celţii considerau copacii a fi refugii ale unor zeităţi sau spirite.

O altă variantă ar fi că popoarele care venerau copacii obişnuiau să pună mâna pe scoarţa lor atunci când cereau ceva spiritelor pe care le găzduiau, dar şi atunci când doreau să le mulţumească pentru norocul de care au avut parte. De-a lungul secolelor obiceiul s-ar fi putut modifica astfel încât să se ajungă la superstiţia conform căreia bătutul în lemn aduce şi păstrează norocul. În orice caz, scopul este de a te proteja de invidie şi mânie”, scrie Bechtel.

Aşadar, obiceiul de a bate în lemn pentru a alunga ghinionul este unul păgân şi nu are nicio legătură cu creştinismul sau cu ortodoxia.

Share This Article
Andreea Marinescu este reporter și redactor la HUFF.ro, unde a revenit în 2026. Are o experiență de 12 ani în jurnalism, dintre care ultimii trei în presa online, și a scris pentru publicații precum Revista Teo.La HUFF.ro se ocupă de știrile externe și de economie: prețuri, bani, consum și deciziile care ajung, mai devreme sau mai târziu, în buzunarul cititorilor. Este specializată în analize și explicații pe înțelesul tuturor, iar ca reporter de teren lucrează cu surse de informare verificate și credibile.O puteți contacta la marinescu@huff.ro.
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *