Horoscop
Vineri 13. Povestea zilei cu ghinion
Vineri 13. Povestea zilei cu ghinion. Se pare că superstiţia a pornit de la o serie de eveniente mitologice sau istorice, de la alungarea primilor oameni din Rai, potopul lui Noe sau crucificarea lui Hristos şi până la uciderea Cavalerilor Templieri. Aşadar, cercetorii şi istoricii susţin că toate aceste evenimente ar fi avut loc în ziua fatidică de vineri 13.
În ultimii 400 de ani, data de vineri 13 a apărut în calendar de 688 de ori şi de fiecare dată oamenii făceau diferite lucruri, care de care mai ciudate, pentru a scăpa de ghinion. Se pare că la un moment dat, în ziua cu pricina, toate pisicile negre erau prinse şi li se puneau clopoţei, pentru ca oamenii să le audă din timp şi să le ocolească.
CITESTE SI: Care sunt anii de ghinion pentru fiecare zodie
Tot în această zi de vineri erau executaţi prizonierii din Roma Antică, exemplul fiind urmat mai târziu de Marea Britanie, care a ales aceeaşi zi pentru a-i spânzura pe cei condamnaţi la moarte. În Evul Mediu ziua era cunoscută drept “sărbătoarea vrăjitoarelor”, moment în care practicantele magiei se adunau în grupuri tot de câte treisprezece. Ziua a căpătat o conotaţie şi mai negativă în 1307, atunci când la ordinul regelui Ludovic al IV-lea, mii de cavaleri templieri au fost omorâţi pe vineri 13.
Vineri 13 în zilele noastre:
În 1980 a fost lansat filmul horror „Friday the 13th” („Vineri 13).
Fidel Castro sau fostul prim-ministru al Marii Britanii, Margaret Thatcher sunt doar două dintre personalităţile născute pe 13 într-o zi de vineri.
Napoleon, Mark Twain, Franklin D. Roosevelt sau Sir Winston Churchill nu călătoreau niciodată în zilele de vineri 13, decât dacă era o urgenţă majoră.
Misiunea de pe Lună Apollo 13 a fost lansată la ora 13.13 şi a fost apoi abandonată pe 13 aprilie 1970.
Un asteroid ar putea lovi Terra tot într-o vineri, pe 13 aprilie 2029.
Superstiţii legate de vineri 13:
Un copil născut într-o zi de vineri 13 nu va avea noroc niciodată.
Un om născut în această zi va muri tânăr.
Dacă o femeie împlineşte anii într-o zi de vineri 13, în mai puţin de 365 de zile se va căsători şi va avea şi un copil.
Nu este deloc indicat să te căsătoreşti într-o zi de vineri 13.
Cine se încumetă să iasă din casă în noaptea de vineri 13 va suferi de convulsii.
Dacă 13 persoane vor sta la aceeaşi masă de vineri 13, una dintre ele se va îmbolnăvi grav.
Nu este indicat să porţi negru în ziua de vineri 13, căci în scurt timp vei ajunge să porţi doliu.
Dacă te tunzi pe 13 într-o zi de vineri, cineva din familie va muri.
Nu te muta în casă nouă în această zi, căci vei avea ghinion.