Connect with us

Stil

Ce spune vinul preferat despre tine

Merlot. O băutură uşoară, Merlot spune despre cel care bea un pahar din această licoare că este agreat şi iubit de toţi. Chiar dacă se află în cadrul unui grup mare, ori doar cu partenerul de iaţă, este companionul ideal pentru a purta o discuţie şi prin simpla sa prezenţă reuşeşte să lumineze încăperea. Nu refuză niciodată o provocare, pentru că doar aşa va ajunge să se descopere cu adevărat.

Chardonnay. Un vin serios, o personalitate pe măsură. Dacă acesta este vinul tău preferat, atunci eşti un familist convins şi deseori te pui pe locul doi, doar pentru ca cei de lângă tine să fie fericiţi. Tocmai din acest motiv nici nu obişnuieşti să ieşi prea mult în lume, ci preferi ca puţinul timp liber pe care îl ai să-l petreci cu un pahar de vin într-o mână şi o carte bună în cealaltă.

Pinot Noir. Graţioasă, elegantă şi plină de prospeţime. Aşa este savoarea acestui vin şi aşa eşti şi tu. Amatoare de plimbări în aer liber, decât de ieşirile la restaurant, eşti în topul preferinţelor bărbaţilor din viaţa ta şi nu e de mirare că oamenii tind să te folosească drept model. Chiar dacă le faci ochi dulci tuturor, greu găseşti pe cineva care să corespundă standardelor tale.

Pinot Gris. O categorie de vin mai deosebită, acesta este preferat de persoanele intelectuale, care au cunoştinţe atât de variate, încât pot întreţine uşor o conversaţie indiferent de domeniu. Romantici incurabili, cei care preferă un pahar de Pinot Gris au destul de mult de suferit pe plan personal, asta pentru că se implică prea mult şi văd doar calităţile dintr-un om, nu şi defectele acestuia.

Rosé. Acest tip de vin inspiră prospeţime, astfel că persoana care se delectează cu o astfel de băutură este şi ea plină de optimism şi veselie. O adevărată boemă, îţi place să asculţi o muzică bună, să mergi la diferite expoziţii, ori la o cofetărie selectă. Cu alte cuvinte, eşti o femeie modernă, ce visează la epoca trecută, fără a deveni însă melancolică. Dimpotrivă, eşti plină de farmec, motiv pentru care bărbaţii îţi cad la picioare după ce le arunci o privire.

Cabernet Sauvignon. Cele care preferă acest tip de vin sunt considerate persoane sofisticate, cărora le place să fie mereu în centrul atenţiei. Mereu diferiţi faţă de ceilalţi, ei vor fi mereu ascultaţi de ceilalţi şi devin uşor irascibili dacă nu vor fi văzuţi ca lideri ai grupului din care fac parte. La fel ca vinul preferat, se spune despre cei care preferă un pahar de Cabernet Sauvignon că sunt tot mai interesanţi cu trecerea anilor.

Continue Reading
You may also like...

CONTACT REDACTIE Email: cc@smartactivity.ro Telefon: +4021 795 88 02 Dacă ai surprins o știre, scrie-ne pe adresa redactie@huff.ro, unde ne poți trimite imagini foto sau video. Publisher Adrian Vrauko Email: adrian@teotrandafir.com Consultant Anamaria Lembrău, email: anamaria@teotrandafir.com Redactori CATALIN NAE, email: catalin@teotrandafir.com CRISTINA BOSIOC,email: cristina@teotrandafir.com DANIEL ȘUTA, email: daniel@teotrandafir.com Publicitate email: sales@smartactivity.ro Departament VIDEO Producator general – Raluca Oprea email: raluca.oprea@teotrandafir.com Programator Bogdan Iacob / Telefon: 0217958802 Departament Juridic / Legal Cabinet de avocat ROBERT CIUREA email: office@avciurea.ro Director General Adrian Vrauko email: adrian@teotrandafir.com Huff.ro este administrat și deținut de SMART ACTIVITY SRL Date despre companie Adresa de corespondenta: Calea Calarașilor, numarul 173, București, Sector 3 COD FISCAL: RO34042388 CIF: J40/1060/2015 Huff.ro este un site de știri care folosește fluxurile agențiilor de presă: Mediafax, Agerpres, dar și surse proprii.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Stil

To Top