Externe
Turcia. Explozie în Antalya, în apropiere de Camera de Comerț
EXPLOZIE ÎN ANTALYA.
UPDATE, 9.52: Primarul din Antalya a afirmat că este posibil ca explozia să fi fost accidentală și că nu se înregistrează morți sau persoane grav rănite. Acesta a mai spus că există persoane care au fost ușor rănite de cioburi.
Știre inițială
O explozie a avut loc marţi dimineaţă în apropiere de Camera de Comerţ din Antalya, relatează AP. Mai multe ambulanțe s-au deplasat la locul incidentului.
Nu se cunosc date despre eventuale victime, momentan. Polițiștii se tem de o a doua explozie.
Potrivit primelor informaţii, deflagraţia a avut loc în parcarea clădirii, iar cel puţin patru maşini au fost avariate. Un martor ocular a afirmat că explozia a spulberat ferestrele clădirilor și că a lăast oameni însângerați. Agenția Dogan notează că un vehicul a fost complet distrus de explozie.
Antalya este o destinație turistică majoră a Turciei, fiind situată pe coasta Mării Mediterane. În luna august, două rachete au lovit o fabrică situată într-un oraș de lângă stațiune, dar nu s-au înregistrat victime.
Nu este clar cine a provocat această explozie, dar printre cei suspectați se numără rebelii Kurzi din PKK, dar și jihadișii din Statul Islamic.
În ultima vreme, Turcia a czăut pradă unor atacuri cu dispozitive explozibile, soldate cu mai mulți morți și răniți. Unele dintre ele au fost opera Partidului Muncitorilor din Kurdistan, altele ale ISIS.