Știri
Vasile Blaga a demisionat din funcția de copreședinte PNL
Copresedintele Partidului Național Liberal, Vasile Blaga, a demisionat azi din funcție, la câteva ore după ce a fost chemat la DNA Ploiești, unde a fost audiat ca suspect într-un dosar de corupție.
”În urma acuzaţiilor care mi s-au adus astăzi, îmi voi dovedi nevinovăţia în faţa instituţiilor abilitate. Eu însumi sunt garantul respectării Statutului PNL şi a tuturor deciziilor partidului. Nu pot să cer colegilor mei să respecte criteriile de integritate, iar eu să nu o fac”, spune Vasile Blaga, potrivit news.ro.
El precizează că, având în vedere aceste aspecte, va acţiona în consecinţă.
”Îmi depun demisia din funcţia de co-preşedinte al Partidului Naţional Liberal şi din cea de şef de campanie pentru alegerile parlamentare din acest an”, transmite Vasile Blaga.
DNA a anunțat că a început urmărirea penalaă a lui Vasile Blaga pentru trafic de influență. În acest dosar mai sunt urmăriți penal fostul primar din Piatra Neamț, Gheorghe Ștefan, și omul de afaceri Horațiu Bruna Berdila.
Procurorii DNA spun că în perioada 2011-2012, Vasile Blaga ar fi primit, printr-un interpus, o sumă totală de 700 de mii de euro. Banii ar fi fost primiți în trei tranșe și ar fi fost folosiți în campania electorală.
DNA mai spune că, în 2009, în partidul aflat la guvernare a existat „o înţelegere vădită” între persoane cu funcţii de conducere, şi anume secretarul general Blaga Vasile şi vicepreşedintele partidului Ştefan Gheorghe, în sensul obţinerii de bani pentru partid.
„Potrivit înţelegerii, acest lucru urma să fie realizat prin numirea, cu ajutorul miniştrilor desemnaţi politic, a unor persoane agreate la conducerea companiilor naţionale şi instituţiilor publice din subordinea acestor ministere, prin intermediul cărora să se procedeze la conducerea companiilor naţionale şi instituţiilor publice din subordinea acestor ministere, prin intermediul cărora să se procedeze la atribuirea unor contracte de achiziţie publică către firme dispuse să cotizeze pentru formaţiunea politică din care cei doi făceau parte”, mai precizeaza DNA în comunicat.
La scurt timp dupa audierea de dimineață, Vasile Blaga și-a anunțat demisia din funcția de copreședinte al PNL.