Cea mai SUMBRĂ profeție despre viitorul omenirii: Se întâmplă deja asta?

2 min de citit

Viitorul omenirii este sumbru, cel puțin în viziunea asiaticilor care cred în ținutul Agarthei. Se spune că în interiorul Pământului ar exista un regat antic, iar către acest regat există mai multe porți, cea mai mare dintre acestea fiind în deșertul Mongoliei, în inima Asiei.

Se vehiculează că o poartă pentru a pătrunde în lumea Agarthei ar exista și în România, în zona Munților Bucegi, acolo unde au loc o serie de fenomene mistice. În Agartha ar trăi Regele Lumii, adică monarhul tuturor monarhilor, cel care ar conduce de fapt lumea din interior.

Conform legendei, aceste rege al lumii poate ordona catastrofe care au loc la nivelul Pământului, atunci când este supărat de felul în care evoluează omenirea. În urmă cu câteva sute de ani, Regele Lumii făcea mai multe profeții despre cum va arăta omenirea în viitor, după secolul XX.

Cea mai sumbră profeție a Regelui Lumii a fost aceea potrivit căreia oamenii vor uita că au suflete și se vor robotiza tot mai tare. Oamenii vor tânji inclusiv după sângele semenilor, chiar al fraților lor, pentru a cunoaște succesul și a atinge o treaptă cât mai mare pe scara ierarhică.

Semiluna va fi întunecată și susținătorii acesteia (adepții Islamului) se vor nimici reciproc în războaie care nu se vor mai încheia. Regele Lumii a prevăzut și un război interminabil între toate națiile planetei, iar unele dintre popoare vor fi înghițite de sabia răzbunării și a răutății ce vor cuprinde ființa umană.

Diavolul va pune stăpânire pe sufletele oamenilor, destrămând familii și prietenii și creând relații artificiale între oameni. După cincizeci de ani de la războiul cumplit care se anunță vor mai exista doar trei națiuni, pe toată planeta. După ce Pământul va fi purificat de măcelul ce se va instala între popoare, locuitorii din lumea subterană a Agarthei vor ieși la suprafață și vor locui pe Pământ.

Share This Article
Andreea Marinescu este reporter și redactor la HUFF.ro, unde a revenit în 2026. Are o experiență de 12 ani în jurnalism, dintre care ultimii trei în presa online, și a scris pentru publicații precum Revista Teo.La HUFF.ro se ocupă de știrile externe și de economie: prețuri, bani, consum și deciziile care ajung, mai devreme sau mai târziu, în buzunarul cititorilor. Este specializată în analize și explicații pe înțelesul tuturor, iar ca reporter de teren lucrează cu surse de informare verificate și credibile.O puteți contacta la marinescu@huff.ro.
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *