Connect with us
Urmări ale atentatului din Istanbul. În urma dublei explozii de sâmbătă seara, peste 100 de membri ai partidului prokurd HDP au fost arestaţi

Externe

Urmări ale atentatului din Istanbul- peste 100 de membri ai partidului prokurd HDP, arestaţi

Urmări ale atentatului din Istanbul. Peste 100 de membri ai partidului prokurd HDP au fost arestaţi. Atentatul de la Istanbul a fost revendicat de o grupare radicală kurdă, potrivit presei turce, relatează AFP şi Reuters.

Printre cele 118 persoane arestate se află lideri ai filialei HDP la Istanbul, Aysel Guzel, şi la Ankara, Ibrahim Binici, potrivit mediafax.

Arestările au loc în urma atentatului din Istanbul, de sâmbătă seara, 1o decembrie. 38 de oameni au murit, dintre aceștia 300 fiind polițiști.

La câteva ore de la revendicarea atentatului, avioane de război au efectuat atacuri aeriene împotriva Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK) în nordul Irakului. Au distrus sedii, poziţii înarmate şi adăposturi ale formaţiunii, a anunţat armata într-un comunicat, citat de Reuters.

PKK este desemnată organizaţie teroristă în Turcia, Statele Unite şi Uniunea Europeană (UE).

Urmări ale atentatului din Istanbul

38 persoane au murit și peste 166 au fost rănite, sâmbătă seara. O mașină-capcană a explodat în apropiere de stadion, la câteva ore după încheierea unui meci de fotbal. O altă explozie s-a produs în parcul Macka.

“A fost ca în iad. Flăcări au urcat spre cer. Beam un ceai la cafeneaua de lângă moschee”, a povestit Omer Yilmiz, care lucrează la moscheea Dolmabahce, aflată în apropiere.

Citește și: Atentat terorist în Cairo, la Catedrala Coptă. Cel puțin 20 de persoane au murit. Atentatul nu a fost revendicat

„Oamenii s-au ascuns sub mese, femeile au început să plângă. Microbiştii care beau ceai la cafenea s-au adăpostit, a fost îngrozitor” a adăugat el.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Externe

To Top