Connect with us
Patriarhul Daniel a transmis un mesaj de Crăciun, în care i-a îndemnat pe românii care se află în Diaspora să se întoarcă acasă.

Știri

Patriarhul Daniel, mesaj de Crăciun: Pe românii din țări îndepărtate, să-i îndemnăm să vină acasă

Patriarhul Daniel a afirmat în pastorala de Crăciun că lumea de azi este străbătută de o criză spirituală și morală. Patriarhul a mai spus că individualismul şi insensibilitatea la suferinţele altora subminează iubirea din familie şi din societate.

„În lumea de azi, străbătută de o profundă criză spirituală şi morală, individualismul şi insensibilitatea la suferinţele altora subminează iubirea din familie şi din societate, diminuează solidaritatea cu cei aflaţi în dificultate şi produc multă înstrăinare între oameni, încât aceştia pierd adesea pacea şi bucuria din inimi. De aceea, trebuie să creştem copiii ţării în iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni.

Citește și: Colinde românești, tradiționale – cele mai iubite de Crăciun, video și versuri

Să ajutăm pe tinerii ţării noastre să descopere frumuseţile credinţei şi ale iubirii creştine, să fie harnici şi darnici. Să folosim darul libertăţii spre a spori în credinţă şi a săvârşi mai multe fapte bune, pentru a deveni mai milostivi, mai generoşi, potrivit îndemnului adresat nouă de Mântuitorul Iisus Hristos: «Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru (cel ceresc) este milostiv!»”, a spus Patriarhul Daniel, conform news.ro.

Patriarhul Daniel a îndemnat la pace și rugăciune

În mesajul de Crăciun, Patriarhul Daniel a îndemnat românii să daruiască celor mai puțin norocoși iubire, speranță și bucurie. Liderul Bisericii Ortodoxe i-a îndemnat pe oameni să se roage pentru cei care suferă în toată lumea din cauza războiului, a persecuțiilor și a violenței.

El i-a îndemnat pe românii din străinătate să se întoarcă în țară.

„Totodată, sărbătoarea Crăciunului ne cheamă să ne amintim, prin rugăciune şi semne de preţuire, de românii din jurul României şi din diaspora română. Pe toţi românii care se află în ţări îndepărtate şi au dor de Ţară şi Neam să-i îndemnăm să revină acasă”, arată PD Daniel.

Patriarhul Daniel le urează tuturor românilor, din ţară şi din diaspora, „doriri de sănătate şi mântuire, pace şi bucurie, fericire şi mult ajutor de la Dumnezeu în toată fapta cea bună, dimpreună cu urarea tradiţională: «La mulţi ani!»”.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top