Știri
Tradiții și obiceiuri de Sfântul Ștefan – Cele mai mari superstiții
Sfântul Ștefan este prăznuit pe 27 decembrie, în a treia zi după Nașterea Domnului. Acesta a fost primul martir creștin și unul dintre ucenicii lui Iisus Hristos, scrie teotrandafir.com.
Sfântul Ștefan – tradiții și obiceiuri
Sfântul Ștefan s-a arătat un apărător al credinței adevărate cu privire la persoană lui Hristos. Acesta a mărturisit că El este Fiul lui Dumnezeu, care S-a născut, a murit. Că a înviat și S-a înălțat la ceruri pentru mântuirea noastră. A fost acuzat că a adus blasfemie lui Moise și lui Dumnezeu.
Atunci când Caiafa a întrebat dacă cele ce se mărturisesc despre El sunt adevărate, Sfântul Ștefan a rostit o lungă cuvântare în care a arătat că Iisus Hristos este Mesia, cel prezis de profeți. A mai spus și că iudeii sunt vinovați pentru uciderea Lui. Furioși, evreii au cerut uciderea lui cu pietre. După ce L-a văzut pe Mântuitorul Hristos, stând de-a dreaptă lui Dumnezeu, s-a rugat pentru șine și pentru cei care îl omorau.
„Doamne nu le socoti lor păcatul acesta” (Faptele Apostolilor VII, 59-60).
Locul uciderii Sfântului Ștefan a fost în valea lui Iosafat. În vremea aceea cei care erau uciși cu pietre nu puțeau fi înmormântați în cavoul familiei. Se presupune că trupul Sfântului Ștefan a fost pus în mormântul unui creștin.
Moaștele sale au fost descoperite în anul 415, atunci când preotul Luchian din Kefar-Gamala a avut o întreită viziune. Când i s-au descoperit moaștele, pe mormântul sau scria „chiliel”, care în limbă ebraică înseamnă „cunună”, pentru că într-adevăr el a luat, cel dintâi dintre creștini, cunună muceniciei.
Obiceiuri de Sfântul Ștefan
Oamenii care suferă de diferite afecțiuni sau cei care nu sunt împăcați cu rudele lor trebuie să aducă în casă o icoană cu acest Sfânt. Astfel problemele lor vor fi rezolvate mai ușor.
În unele sate din Muntenia, gospodinele fac Painicile lui Ștefan. Acestea sunt bucăți rotunde de aluat, unse cu miere și coapte bine la vatră, cu gust de cozonac.
Citește mai mult despre Sfântul Ștefan în Revista TEO.