Politic
Legea 102 a primit aviz negativ în Comisiile Parlamentului
Legea 102 a primit aviz negativ în Parlament. Duelul de la distanță între Cotroceni și Palatul Parlamentului își desfășoară un nou episod. După ce președintele Iohannis a retrimis Legea 102 spre verificare, Parlamentul a răspuns tranșant.
Legea 102 – doar un alt front de bătaie
Legea 102 încarcă și mai tare atmosfera, care este deja foarte tensionată în urma deciziei lui Klaus Iohannis de a nu accepta propunerea de premier a PSD.
Comisiile de cultură și buget au respins inițiativa prezidențială prin care se cerea reexaminarea proiectului de lege. Majoritatea PSD-ALDE și-a făcut simțită prezența iar decizia comisiilor a fost fără echivoc.
Aceeași inițiativă de reexaminare va fi dezbătută în plenul Senatului, în cadrul ședinței de la ora 16:00. În cazul acestei legi, prima cameră consultată este Senatul. Camera Deputaților va avea ultimul cuvânt în această privință.
Citește și: Klaus Iohannis nu promulgă legea tăierilor celor 102 taxe
Klaus Iohannis a șocat în momentul în care a decis retrimitarea legii către Parlament, în ciuda deciziei Curții Constituționale. În prealabil, CCR a decis validitatea acestei legi. Totuși, liderul de la Cotroceni a punctat riscurile de tip fiscal-bugetar la care o astfel de lege, expune țara.
Președintele a subliniat importanța eliminării taxelor, doar într-un context „predictibil, unde măsurile legislative pot fi formulate coerent și responsabil.”