Connect with us
Decizie ȘOCANTĂ în RUSIA: Agresiunea în familie permisă o dată pe an

Externe

Decizie ȘOCANTĂ statul care permite agresiunea în familie o dată pe an

Un proiect de lege controversat a trecut la vot în parlamentul din Rusia.

Un proiect de lege care scoate de sub incidenţă penală violenţa domestică, adoptat în prima lectură de Duma rusă de Stat

Un proiect de lege care scoate de sub incidenţă penală violenţa domestică a fost adoptat în prima lectură de Duma de Stat, Camera inferioară a Parlamentului rus, scrie The Moscow Times.

În total 368 de deputaţi au votat miercuri ”pentru” şi doar unul ”împotrivă”. Un singur deputat s-a abţinut.

Textul scoate acuzaţia de ”bătaie în familie” din Codul Penal rus şi transformă fapta într-o infracţiune administrativă. Acuzaţii penale urmează să fie formulate, prevede documentul, dacă asemenea bătăi au loc de mai mult de o singură dată pe an.

Iniţiatoarea proiectului este ultraconservatoarea Elena Mizulina, celebră în urma presiunilor pe care le-a exercitat în vederea adoptării controversatei legi cu privire la ”propaganda gay”.

Mizulina s-a angajat în acest demers în iulie 2016, când preşedintele Vladimir Putin a scos de sub incidenţa penală alte forme de agresiune şi violenţe care nu provoacă răni.

Ea a îndemnat iniţial ca violenţa domestică să fie încadrată ca o faptă mai gravă – alături de ”huliganism” şi agresiuni motivate de ură – ca ”antifamilie” şi susţine că legea subminează ”dreptul” părinţilor de a-şi bate copiii.

”Pedepsirea (infracţiunilor) nu poate să contrazică sistemul valorilor sociale de care ţine sociatatea”, a declarat Mizulina, într-un discurs pe care l-a susţinut miercuri înainte de vot, în Dumă.

”În cultura tradiţională a familiei ruse, relaţiile între prinţi şi copii sunt construite pe autoritatea puterii părinţilor… Legile trebuie să susţină tradiţia familiei”, a apreciat ea.

Votul a înfuriat activişti pentru drepturile femeilor, care cred că noua lege face şi mai vulnerabile victimele violenţei domestice.

”Aceşti parlamentari cred că aplicarea unor amenzi tiranilor familiilor este mai bună decât răspunderea penală”, a scris într-un mesaj postat pe Facebook activista Aliona Popova.

”Aceşti oameni nu au propus o lege care să îmbunătăţească sistemul judiciar sau aplicarea legii. Ei doar au susţinut transferarea răspunderii (penale) în amendă. Asta înseamnă că un făptaş îşi va bate (rudele) şi va plăti o mică amendă”, subliniază ea.

Potrivit unor date statistice de la Guvernul rus, 40% dintre toate faptele penale violente sunt comise în familie. Potrivit acestor date, 36.000 de femei sunt bătute de către partenerii lor zilnic, iar 26.000 de copii sunt agresaţi anual de părinţi, scrie news.ro.

Sunt Adrian Vrauko si de 14 ani lucrez în presa online. Am început ca redactor la Realitatea TV, am continuat mai apoi la Pro TV, Kanal D. Iar din 2014 am infiintat Revista Teo Trandafir, continuand cu HUFF.ro si multe alte site-uri din grupul AIR24. La HUFF.ro sunt Editor Of The Day si coordonez echipa editoriala.

1 Comment

1 Comment

  1. ostafi

    2017-01-13T00:04:39+02:00 at 0:04

    Rusia si-a distrus legile acum 20 de ani, in incercarea de a se ralia sistemului de valori neoliberal si cred ca a gresit. Acum incearca sa repare acest sistem legislativ necoeziv, care se implica in intimitate si incearca sa distruga relatiile complexe, mostenite ancestral din familii. Ma bucur sa aud si consider ca se face prea putin pentru eliminarea definitiva a acestei ciume numita „politica corecta”. Familia nu se cladeste pe nici o politica si nu exista nici un invatat, daramite un mizerabil politician, care sa poata impune regulile de convietuire a unei familii. Imaginativa cate reguli politic corecte ar trebui sa se impuna legislativ in fiecare tara, in functie de traditii si de perceptia sociala. Si cine sa impuna SUA sau UE ? Din punct de vedere social si in special legat de familie sunt pe cale de disparitie sau disparuti, ca si dinozaurii. Au mai ramas doar gainile din ei.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Externe

To Top