Știri
Accident Bacău, pe DN 2F: trei morți și trei răniți
Accident Bacău, pe DN 2F, duminică 5 februarie, soldat cu moartea a trei persoane și rănirea a altor trei. Din primele informații, un șofer a intrat cu autoturismul într-un copac și într-un gard.
Cele trei persoane care au murit au vârste cuprinse între 23 și 40 de ani.
„Accidentul s-a petrecut în dreptul localităţii Zapodia, de pe drumul naţional DN 2F Bacău – Vaslui, după ce un tânăr de 20 de ani, aflat la volanul unui autoturism Volkswagen, a pierdut controlul asupra maşinii pe carosabilul umed şi a ajuns pe sensul opus de mers, unde a lovit un pieton, o localnică de 49 de ani.”, potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Bacău.
Ulterior, autoturismul a intrat în gardul unei locuinţe şi, în final, s-a oprit într-un copac.
Accident grav în Bacău: 3 morți și 3 răniți
În urma impactului, trei pasageri aflaţi pe bancheta din spate a maşinii, respectiv două femeii de 23 şi 40 de ani şi un tânăr de 22 de ani, au murit pe loc. De asemenea, şoferul autoturismului şi pasagerul din dreapta sa au fost răniţi. Aceștia au fost transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău. La spital a ajuns și femeia care a fost lovită de mașină.
”Deocamdată, nu se cunosc motivele pentru care conducătorul auto a ajuns pe sensul opus de mers, acest aspect urmând a fi lămurit în urma cercetărilor desfăşurate în acest caz. Şoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ”, a declarat, duminică, pentru News.ro responsabilul mass-media al Poliţiei Judeţene Bacău, Gabi Ciobanu.
Toate victime aflate în autoturismul implicat în accident erau din comuna băcăuană Secuieni.
Poliţiştii au întocmit dosar penal pe numele şoferului pentru ucidere şi vătămare corporală din culpă.