Știri
SIBIU: Un autocar cu 20 de copii a derapat la Păltiniș
Un autocar în care se aflau 20 de copii cu vârste cuprinse între 12 și 18 ani a derapat, duminică, la Păltiniș, județul Sibiu.
Autocarul a derapat pe un drum forestier. Din fericire, nu se înregistrează victime, iar copiii au fost transferați în altă mașină, ei urmând să fie duși la gara din Sibiu.
Citește și: Grav accident de autocar!
Echipajele ISU au intervenit la fața locului pentru a debloca autocarul. De menționat că stratul de zăpadă la Păltiniș depășește 20 de centimetri.
”Pentru repunerea autocarului pe drumul principal intervine Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Păltiniş cu un tractor”, au mai declarat reprezentanţii ISU, adăugând că în zonă vor ajunge şi angajaţi de la Drumurile Judeţene, precum şi un ofiţer al ISU care va evalua situaţia.