Politic
Premierul Sorin Grindeanu, prima reacție după ce a fost demis prin moțiune
Premierul Sorin Grindeanu a reacționat după ce moțiunea de cenzură a trecut de Parlament. Acesta a spus că își va face datoria până la instaurarea unui nou guvern. El a vorbit și despre OUG 13.
„Vreau să le mulțumesc celor care mi-au fost alături în aceste zile. Sunt foarte mulți care și-au manifestat susținere, iar energia lor mi-a dat putere să trec prin aceste zile complicate. Aștept până când Parlamentul va aproba noul Guvern. Sper ca votul de azi să nu fie o mare greșeală, iar PSD să numească viitorul premier. Important este să ieșim din acest blocaj și să transmitem investitorilor și cancelariilor că România rămâne un mediu stabil. PSD nu înseamnă Liviu Dragnea sau Sorin Grindeanu. Voi rămâne în PSD, care nu trebuia să treacă prin această încercare. Sper ca în 6 luni de zile să nu ajungem într-o situație similară. Le spun miniștrilor să vină la seriviciu și să își facă datoria până când va fi instalat noul guvern. Am ales să nu accept funcții și compromisuri”, a spus Grindeanu, care i-a mulțumit și lui Victor Ponta pentru susținere.
El a mai precizat și că a vorbit cu președintele Klaus Iohannis după moțiune.
Totodată, premierul Grindeanu a mai spus după ordonanța 13, care a scos românii în stradă în februarie, a vrut să demisioneze, dar colegii săi din CEX al PSD l-au rugat să rămână. Întrebat dacă Dragnea i-a solicitat să nu dea ordonanța 14, premierul demis s-a limitat să spună: Astăzi nu detaliem.
Reamintim că Guvernul Grindeanu a fost demis prin moțiune de cenzură. 241 de parlamentari au votat pentru demiterea guvernului.
Citește și: Reacția președintelui Klaus Iohannis, după ce Guvernul Grindeanu a fost demis prin moțiune
V. tANASE
2017-06-21T15:23:37+03:00 at 15:23
RUSINE ROMANILOR ALESI SA NE AJUTATI, NU SA NE INGENUCHIATI, DE FRICA BETISORULUI TATUCULUI.