Connect with us
HAOS la GUVERN - "Cererile de demisie sunt irevocabile"

Politic

HAOS la GUVERN – „Cererile de demisie sunt irevocabile”

Alina Petrescu, purtătorul de cuvânt al Guvernului, a anunțat în cadrul unei conferințe de presă că cererile de retragere a demisiilor făcute de o parte a miniștrilor sunt lipsite de obiect, demisiile lor fiind irevocabile.

”Au fost depuse 20 de cereri de retragere a demisiei, dar sunt lipsite de obiect” a spus Alina Petrescu, care a explicat că din punct de vedere legal, ”demisia devine irevocabilă din momentul în care s-a luat act de depunerea ei”.

”În toate cele 20 de documente-tip, cu text identic, este trecut şi numărul de înregistrare a demisiei de la cabinetul primului-ministru. Când cabinetul şi Secretariatul General al Guvernului dau un număr de înregistrare a acestor documente, întreb retoric, s-a luat act de aceste demisii?”, a declarat Petrescu.

Guvernul a fost demis, miercuri, în urma adoptării în Parlament a moţiunii de cenzură a PSD-ALDE „România nu poate fi confiscată. Apărăm democraţia şi votul românilor”. Au fost 241 de voturi în favoarea moțiunii, numărul necesar fiind de 233.

Anterior, pe 15 iunie, marea majoritate a miniștrilor Guvernului Grindeanu și-au depus demisiile, în încercarea de a forța plecarea premierului Sorin Grindeanu, iar apoi au decis să le retragă.

Ea a precizat că nu se pune problema dacă miniştrii se mai pot întoarce la muncă sau nu deoarece ei şi-au exercitat atribuţiile şi în aceste zile.

”În toate aceste zile miniştrii demisionari au venit la muncă. Au fost câţiva care şi-au delegat dreptul de semnătură către un secretar de stat sau către secretarul general din minister, dar în majoritatea lor covârşitoare au venit la muncă”, a precizat Alina Petrescu.

Citește și: Decizie ȘOC a miniștrilor din Cabinetul Grindeanu, după moțiunea de cenzură

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Politic

To Top