Știri
Momentul în care motorul unui avion plin cu români ia FOC! Ce s-a întâmplat după
Un avion care efectua o cursă Otopeni – Mallorca a întâmpinat probleme la decolare și nu a reușit să ajungă la destinație. Aeronava a survolat mai multe minute aeroportul Internațional Henri Coandă, până când a reușit să obțină permisiunea de a ateriza. Unul dintre pasageri a reușit să filmeze momentul în care unul dintre motoare cedează și ia foc.
Vezi în videoclipul de mai jos ce s-a întâmplat!
Din fericire, aeronava a reușit să aterizeze fără probleme, iar niciun pasager nu a avut de suferit. Este vorba despre o aeronavă Boeing 737-400 (YR-BAO) a companiei Blue Air, cu vechime de 26 de ani, care avea 135 de pasageri la bord. Avionul decolase puțin după ora 9.00.
Cursa 0B 9247 București – Palma de Mallorca, aparţinând companiei aeriene Blue Air, a decolat de pe Aeroportul Internațional Henri Coandă București la ora 09.00. După decolare, la ora 09.09, comandantul aeronavei a declarat urgență, din motive tehnice. Imediat, pe Aeroportul Henri Coandă s-a format dispozitivul de urgență, conform procedurilor standard. Aeronava a aterizat în siguranță, la ora 09.41. La bord se aflau 135 de pasageri și echipajul.Traficul aerian pe Aeroportul Henri Coandă se desfășoară în condiţii normale, a precizat CNAB.