Știri
Urmările eclipsei de soare! Anunţul care sperie o lume întreagă
Pe 21 august a avut loc eclipsa totală de soare iar americanii au fost de departe cei mai încântaţi de acest eveniment. Din spate vin, însă, cercetătorii şi astrologii care au elaborat tot felul de teorii ale conspiraţiei care elaborează tot felul de scenarii.
Potrivit uneia dintre aceste poveşti, „o planetă misterioasă“ se va ciocni cu Pământul în luna septembrie, apropiata eclipsă solară fiind primul semnal al Apocalipsei, scrie The Telegraph.
Avertismentele care sperie o lume întreagă
Un cercetător american susţine cu tărie că planeta Nibiru, cunoscută şi ca Planeta X, se va prăbuşi pe Pământ pe data de 23 septembrie 2017. Omul de ştiinţă mai crede şi că Marea Eclipsă Americană – eclipsa totală a soarelui care a lăsat o mare parte din Statele Unite în beznă – nu este altceva decât „vestitorul“ iminentei ciocniri dintre Nibiru şi Pământ. „Avertismentele“ Bibliei Teologul conspiraţiei indică şi anumite versete ale evanghelistului Isaia din Vechiul Testament care, de fapt, sunt avertismente privind venirea Apocalipsei.