O postare pe pagina de Facebook a trupei Iris anunță încetarea colaborării cu Cristi Minculescu, Valter Popa şi Doru Borobeică.
Anunțul este făcut de Nelu Dumitrescu (tobe), membru fondator al trupei Iris, care spune că va continua să cânte alături de ceilalți membri ai trupei.
„Sunt Nelu Dumitrescu, membru fondator al trupei IRIS din anul 1975, unic deținător al mărcii – I R I S – înregistrată la OSIM, liderul trupei, motiv pentru care îmi revine sarcina de a vă face cunoscut faptul că, începând cu data de 27.08.2017, a încetat colaborarea cu formația IRIS a domnilor Borobeică Doruleț, Cristian Minculescu, Valter Popa. Trupa IRIS merge mai departe, își urmează calea pe care și-a ales-o în 1975, drept urmare, am deosebita onoare de a vă anunța noua componentă a trupei: Nelu Dumitrescu – tobe, membru fondator 1975, Nuțu Olteanu – chitară solo, membru fondator 1975, Relu Marin – clape, Costi Sandu – solist vocal, Alin Moise – chitară solo, George Costinescu – chitară bas, Cristi Dumitrescu – tobe”, se arată în mesajul postat pe Facebook.