Știri
LEUL se prăbuşeşte! Anunţul făcut de BNR
Leul s-a depreciat în raport cu moneda unică europeană, până la un curs de 4,5985 lei, mai mult cu 0,27 bani (0,06%) faţă de cotaţia stabilită anterior, respectiv de 4,5958 lei pentru un euro.
Moneda naţională continuă să câştige teren în faţa dolarului american, cotaţia stabilită fiind de 3,8198 lei, în scădere cu 3,15 de bani (-0,82%) în comparaţie cu anunţul din şedinţa precedentă, când se stabilise un curs de 3,8513 lei pentru un dolar american.
În schimb, francul elveţian a fost cotat la 4,0428 lei, mai mult cu 0,41 de bani (+0,1%), comparativ cu valoarea de 4,0387 lei, de luni.
Moneda europeană s-a apreciat deoarece nu mai este un activ sigur
Gramul de aur s-a scumpit, marţi, cu 1,4657 de lei (0,91%), până la 162,0886 lei, de la 160,6229 lei cât se anunţase luni.
Moneda euro a depăşit marţi, pentru prima dată începând cu ianuarie 2015, pragul de 1,20 dolari pentru un euro, creşterea dinamică din zona euro contrastând cu îngrijorările cu privire la SUA, transmite AFP.
În jurul orei 8:10 GMT, moneda unică era cotat la 1,2070 dolari, faţă de 1,1978 dolari luni seara. După ce s-a apreciat cu peste 14% în raport cu dolarul în acest an, moneda euro a câştigat şi mai mult teren în ultimele zile, pe fondul deprecierii dolarului în urma uraganului Harvey şi a tirului cu rachetă balistică efectuat de Coreea de Nord deasupra Japoniei.
În plus, pieţele financiare sunt îngrijorate şi de situaţia fiscală de la Washington, în condiţiile în care la finele lunii septembrie sau începutul lunii octombrie ar urma să fie atinse plafoanele pentru bugetul şi datoria publică a SUA.