Spiritualitate
Ritualul ştiut de PUŢINI care IZBĂVEŞTE păcate grave
În calendarul popular, Ziua Tăierii capului Sfântului Ioan Botezatorul este numită Sântion de toamnă.
În această zi ni se cere să postim, ca să ne asemănăm cu viaţa înfrânată a lui Ioan, iar pe de altă parte.
Totul ca să nu ne asemănăm cu Irod care a cerut ca Salomeea să-i danseze şi drept rasplată i-a oferit capul Sfântului Ioan Botezatorul.
În popor se spune că nu trebuie să se folosească cuţitul
În popor se vorbeşte şi despre începerea unui post, numit „de la cruce până la cruce”, care ţine până pe 14 septembrie.
Acesta este de Înălţarea Sfintei Cruci, neconsemnat în calendarul creştin şi are rolul de a-i curăţi pe cei care au săvârşit omoruri sau alte păcate grave.
Tot în popor este întâlnită şi interdicţia de a tăia şi măncă fructe şi legume de formă rotundă.