Horoscop
Echinocțiul de toamnă 2017. Ce aduce acest eveniment pentru fiecare zodie
În data de 22 septembrie, la ora 23.01 (ora României) are loc Echinocțiul de toamnă 2017. Numit și echinocțiu de septembrie, acesta reprezină începutul astronomic al toamnei în emisfera nordică și al primăverii în emisfera sudică.
Echinocţiul de toamnă are loc când Soarele traversează ecuatorul din emisfera nordică în cea sudică, iar datele în care evenimentul se produce variază de la an, între 21-24 septembrie, cele mai frecvente date fiind 22 sau 23.
Începând de la această dată, durata zilelor va continua să scadă, iar cea a nopților să crească, până la data de 21 decembrie, când va avea loc momentul solstițiului de iarnă.
Dincolo de importanța sa astronomică, Echinocțiul de toamnă 2017 vine și cu un impact astrologic. Conform astrologului Oana Hanganu, pe 23 septembrie are loc Echinocțiul de Toamnă, când Soarele intră în zodia Balanță. Până în 10 octombrie, în zodia Balanță se va mai afla și Jupiter, supranumit “Marele Benefic”.
Cu Soarele și planeta Jupiter în Balanță, relațiile de iubire și colaborările profesionale sunt favorizate de astre.
Iată cum influențează Echinocțiul de toamnă 2017 zodiile
Atenția Berbecilor se va îndrepta spre partenerul de viață. Cei singuri, își vor dori mai mult ca oricând o relație pe termen lung.
Viața profesională a Taurilor primește, din plin, ajutorul astrelor.
Dragostea, partenerul de viață și copiii vor acapara atenția, energia și timpul nativilor Gemeni. Mulți dintre ei își vor dori încă un copil sau se vor hotărî să se căsătorească după ce vor primi vești legate de o sarcină neplanificată.
Soarele va intra în zodia Balanță, unde se află Marele Benefic Jupiter, iar afacerile de familie sau afacerile imobiliare ale Racilor vor înregistra profit considerabil. Prezența Soarelui și a planetei Jupiter în Balanță poate însemna, pentru Raci, și mutarea într-o casă mai mare sau mărirea familiei.
Soarele va intra în zodia Balanței, alături de Jupiter, aducându-le nativilor Leu numeroase invitații la diferite evenimente, posibil și în străinătate. Multe dintre acestea vor avea caracter profesional și îi vor ajuta pe Lei să se perfecționeze în domeniul lor de activitate.
Pentru Fecioare, se anunță noroc în plan financiar, soluții și câștiguri neașteptate.
Soarele în zodia lor le dă Balanțelor energie, curaj și ambiție, dar planetele aflate în zodia Fecioară le cer să își pregătească, temeinic, proiectele personale.
Pentru Scorpioni, acest moment înseamnă protecție din partea unor oameni importanți sau soluții miraculoase la diferite probleme.
Pentru nativii Săgetător, o perioadă plină de succes și de noroc. Statutul lor în companie și reputația lor în cercul profesional nu vor avea decât de câștigat de pe urma acestei combinații astrale.
Soarele va intra în zodia Balanță, unde se află și Jupiter, Marele Benefic și le va aduce Capricornilor noi oportunități în carieră.
Pentru Vărsători, asta înseamnă începutul unei perioade în care marele noroc vine din străinătate sau în urma unor programe de studii și perfecționare, la care nativii trebuie să să se înscrie.
Pasiunea se intensifică în relația de cuplu actuală a nativilor Pești, iar în cazul multora dintre ei, poate însemna și o sarcină sau nașterea unui copil. Pentru Peștii singuri, prezența Soarelui și a planetei Jupiter în zodia Balanței poate însemna chef de aventuri și succes în amor.
Citește și: Horoscop 2018: Ei sunt cuplul anului! Vor trăi relația perfectă