Externe
E oficial! Locuitorii acestei zone au fost anunțați să se pregătească pentru un ATAC NUCLEAR!
Locuitorii insulei Hawaii, al 50-lea stat al SUA, aflat în Oceanul Pacific, au fost sfătuiți să se pregătească pentru un eventual atac nuclear, în contextul în care Statele Unite și Coreea de Nord se află într-o relație din ce în ce mai tensionată.
Conform The Independent, autoritățile statale i-au sfătuit pe hawaieni să se pregătească pentru un atac nuclear nord-coreean ca și cum ar face față unui tsunami sau unui uragan.
Gene Ward, un reprezentant al statului, a declarat că nu doreşte ”să alarmeze populaţia, dar vrea ca oamenii să fie pregătiţi”.
Deși pregătirile pentru tsunami sau uragane nu reprezintă un lucru ieșit din comun pentru această zonă, trebuie menționat că în Hawaii nu există adăposturi nucleare publice.
În luna noiembrie, statul va începe să testeze un sistem sonor de avertizare.
Tensiunile au escaladat foarte mult între administrația americană și cea nord-coreeană, iar liderii celor două state, Donald Trump și Kim Jong-Un, și-au aruncat amenințări în această perioadă. De altfel, Coreea de Nord a efectuat mai multe teste balistice în ultimele săptămâni.
Oficialii de la Seul se aşteaptă ca regimul de la Phenian să efectueze noi acţiuni provocatoare în luna octombrie, în perioada în care va fi aniversarea partidului comunist nord-coreean şi în care are loc congresul Partidului Comunist din China.
Citește și: Coreea de Nord va ataca America! Când vor fi lansate rachetele