Știri
INCREDIBIL! Maşina unei jurnaliste din Braşov a fost incendiată
Un eveniment cel puțin suspect a avut loc azi-noapte, în cartierul de case construite prin ANL la Bunloc. Mașina directorului MIX TV, cunoscuta realizatoare de emisiuni Onelia Pescaru, a fost incendiată de persoane necunoscute, în faţa casei, după care a explodat.
Din mașină nu a mai rămas mare lucru, doar caroseria arsă. „Am anunțat Poliția încă de azi-noapte. Sper din toată inima să îi găsească pe cei vinovați. Nu mă las intimidată de astfel de gesturi”, a declarat Onelia Pescaru pentru newsbv.ro
Dosarul penal este instrumentat de procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov, pentru infracţiunea de distrugere.
„A fost înregistrată o plângere în urmă căreia am deschis un dosar penal pentru infracţiunea de distrugere. Poliţiştii fac în acest moment cercetări pentru a afla care au fost împrejurările în care s-a produs incidentul“, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Braşov, Gabriela Dinu.
Citeşte şi VEDETĂ din România în lacrimi! Unchiul acesteia a dispărut fără urmă