Connect with us
accident sfanta parascheva

Știri

Dezvăluiri din ancheta accidentului în care familia unui preot a murit de Sfânta Paraschiva. De ce s-a produs tragedia

Au început să iasă la iveală detalii din cazul accidentului de la sâmbătă de la Cornul Luncii, în care preotul Petru Gavril și familia sa au murit, în timp ce se îndreptau spre Iași, unde urmau să meargă la moaștele Sfintei Parascheva.

Surse apropiate anchetei susțin că șoferul care a provocat accidentul, mort și el în accident, ar fi avut o alcoolemie record, de peste 2 la sută.

Mașina în care preotul Petru Gavril se afla cu fetița lui, sora și cumnatul său, a fost lovită în plin pe 14 octombrie, de o mașină care intrase pe contrasens, un  Volkswagen Touran, condus de Vasile Alexandru.

În urma impactului extrem de violent au decedat Vasile Alexandru, Petru Gavril, Dumitru Cătălin Sandru, de 47 de ani, din municipiul Suceava, pasager pe scaunul dreapta față în Volkswagen Touran, Aurora Sandru, de 46 de ani, din Suceava, pasageră pe bancheta din spate în Volkswagen Touran și Anisia Gavril, de 6 ani, din comuna Horodniceni, pasageră pe bancheta din spate în Volkswagen Touran.

Alte patru persoane au fost rănite în accident și transportate la spital.

În acest caz polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de „ucidere din culpă” și „vătămare corporală din culpă”.

Citește și: Accident GRAV în această dimineaţă! Sunt mai multe victime

1 Comment

1 Comment

  1. Ionela Bogdan

    2017-10-21T17:58:51+03:00 at 17:58

    Ati cam incurcat masinile. Atatea articole s-au scris pe tema asta si nu ati fost in stare sa le cititi si sa faceti o reproducere corecta. Si prima data il plangeti pe cel mort de beat care a nenorocit o intreaga familie???

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top