Știri
SCANDAL în direct! Ce s-a întâmplat în platoul unei televiziuni din România
Incidente grave în faţa Parlamentului României. Un deputat PSD ar fi intrat cu maşina în manifestanţii care protestau în faţa instituţiei. Parlamentarul a ieşit cu bolidul său de lux din curtea Parlamentului şi nu ar mai avut răbdare ca jandarmiii să îi dea la o parte pe protestatari aşa că ar fi decis să dea cu maşina peste ei.
Asta susțin mai mulți manifestanți. Un dosar penal a fost deschis în acest caz.
Deputatul Ioan Terea și unul dintre protestatarii implicați în incident, Cristian Mihai Dide, și-au punctele de vedere într-o intervenție telefonică în cadrul Știrilor B1 TV.
Pe de o parte, protestatarul susține că parlamentarul l-a acorșat cu mașina și că a fost târât 10-15 metri de automobilul la volanul căruia se afla Ioan Terea.
”Inițial ne-am aflat pe trotuar. Ne-am dus să ne aratăm nemulțumirea traversând succesiv de pe un trotuar pe altul de câte ori ieșea o mașină din curtea Parlamentului. Colegul meu a traversat. Domnul Terea, ostentativ, s-a apropiat cu mașina de genuchiul lui și a început să-l împingă cu mașina, moment în care eu am vrut să filmez cine e la volan.
Nu am ajuns pe partea șoferului, deocarece m-a împins cu mașina. Am ajuns pe partea lui dreaptă, am fost acroșat cu oglinda, m-am speriat și m-am prins de capota lui. Am fost târât 10-15 metri până când mi-am dat drumul.
Intenționat cu siguranță (a făcut asta deputatul – n.r.), presupun că omul are discernământ, și-a dat seama ce face. Cu siguranță a fost cu intenție și ostentativ.
Am fost la secția de Poliție, după care am fost la un control medical la Spitalul Universitar, Ionel a făcut niște radigrafii și niște controale ecografice.
(…..)
Noi am părăsit secția de poliție în jurul orei 1.30. Polițiștii ne-au luat declarații și așteptăm rezultatul. Oricum intenționam să fac o plângere pe numele dânsului pentru că atitudinea asta nu o accept. Dacă dânsul consideră că să mă târască cu mașina 10-15 metri nu este mare lucru, nu pot să mai comentez.
Nu a lovit nimeni mașina cu piciorul, nu s-a urcat nimeni efectiv pe capotă”, a declarat protestatarul.
Deputatul susține că a fost agresat de protestatari
Pe de altă parte, deputatul susține că menifestanții i-au înconjurat mașina și s-au urcat pe capota acesteia, în timp ce automobilul se afla pe loc, scrie b1tv.ro.
”Aseară, în jur de ora 21 am plecat din Palatul Parlamentului. Am ieșit pe ieșirea din stânga, mi-a spus SPP-istul că ar fi bine să folosesc ieșirea din stânga, ați văzut că la doi-trei metri de poartă este și o trecere de pietoni.
Eu am făcut viraj stânga, când mi s-a apropiat mașina de trotuarul unde erau protestatari, unii dintre ei au mers pe trecere și s-au oprit în fața mașinii, moment în care m-au înconjurat mai mulți protestatari, îmi făceau semne obscene, mă înjurau.
Mașina au recunoscut-o pentru că aveam permisul de acces. Mașina mea, în partea din față nu are absolut nicio zgârietură că ar fi acroșat pe cineva.
Protestatarul susține că a fost acroșat cu oglinda mașinii
Toate urmele de pe mașină sunt pe partea laterală, partea dreaptă unde e ușa din spate și oglinda din dreapta, am câteva îndoituri.
Sunt matori care au văzut ca ați șters cu servețele urmele unde ați stat pe capota mașinii mele”, a spus parlamentarul.
”Nu m-ați lovit frontal, ci lateral. M-ați acroșat cu oglinda. Nu m-am aruncat pe capota mașinii. Am vrut să văd cine este la volan. Dumeavoastră ați accelerat”, îl acuză protestatarul.
Ioan Terea a mai spus că nu are de gînd să depună plângere la poliție și că nu are ce să discute cu protestatarii.
”Eu nu am ce să povestec cu dumneavoastră. Cred că dacă coboram din mașină ieșea un incident foarte violent. Eu azi mi-am dus mașina, mi-am spălat-o, nu fac niciun fel de plângere penală, pentru că eu nu vreau să ajung în proces cu protestatari.
În trafic să mă opriți, să mă bruscați. Norocul meu a fost că nu am aprins lumina de la telefon, că atunci credeați că sunt de la USR.
El s-a aruncat pe capota mașinii mele, după care ori s-a aruncat înapoi, ori a căzut.
În momentul în care am văzut că nu mai este, am oprit mașina. Eu nu puteam să cobor din mașină, voiam să sun la 112. Știu ca se ținea de oglindă și era pe capota mea.
Obiectivul lor era să mă provoace, să ies din mașină și să provoace un scandal și un circ”, a mai spus parlamentarul care este de părere că nu a greșit cu nimic în această situație.
Citește și 3 zodii cu secrete ruşinoase. Aceşti nativi au cele mai murdare minţi