Externe
Moarte misterioasă: Trupul unui român a fost găsit în scara blocului, despre cine este vorba
Moarte misterioasă a unui român! Trupul neînsufleţit al tânărului în vârstă de 33 de ani a fost găsit în scara blocului în care acesta locuia.
Moarte cu semne de întrebare, la Londra, unde un bărbat de 33 de ani, din judeţul Iaşi, a fost găsit fără suflare.
Vestea i-a şocat pe părinţii lui care îl ştiau că este bine. Victima a fost găsită de un vecin pe scările blocului în care locuia, cu o lovitură puternică în zona capului.
Moartea bărbatului este deocamdată un mister, atât pentru familie, cât şi pentru autorităţile londoneze. Acesta muncea într-un magazin de lângă Londra şi era manipulator de marfă.
Mama băiatului povesteşte că plănuia să îşi strângă bani şi să revină în ţară. Bărbatul avea o relaţie de lungă durată şi o fetiţă de doi ani.
Mama victimei: „El a fost ospătar de la 16 ani. Avea planurile lui să îl cunune şeful. Are un copil care a rămas fără tată. Voia să nu îi dăm nimic, dimpotrivă mama dacă pot o să vă ajut eu. Voia nuntă.”
Tânărul strângea bani ca să-şi facă nunta
Vestea a venit ca un fulger pentru părinţii săi care au aflat doar că a fost găsit fără suflare de un vecin japonez care a alertat imediat poliţia.
Mama victimei: „Utima dată am vorbit pe 3 ianuarie. Ca o mamă, i-am urât la mulţi ani pe anul ăsta, să aibă grijă de el ca să aibă şi de fetiţă. Mi-a zis că e bine şi să nu îţi faci griji pentru mine, deşi ştiam că o duce greu cu banii. era chiria mare la un apartament.”
Părinţii îndoliaţi au acum nevoie de 9.000 de euro pentru că trupul neînsuflețit al băiatului lor să fie adus din Anglia, acasă. Oamenii din localitate şi primăria vor să îi sprijine.
Ştefan Timofte, primar comună Tomești: „Este o familie care trece prin momente mai grele. Este destul de greu. A căzut ca un trăsnet această veste pe capul lor şi de aceea vom fi alături de ei.”
Autorităţile din Anglia au deschis un dosar de moarte suspectă şi continuă cercetările.
Citeşte şi Decoperire macabră lângă casa în care s-au sinucis soţii Maleon. Vecinii sunt înmărmuriţi
Descoperire macabra langa casa sotilor Maleon. Vecinii sunt ingroziti si vor sa se mute. Ce au declarat vecinii după acest nou episod care îngrozeşte o lume întreagă este tulburător.
Citeşte şi ACCIDENT aviatic! Ce s-a întâmplat cu cei aflaţi la bord
Nenorocirile se tin lant in zona in care si-au gasit sfarsitul sotii Maleon. Aseara, o alta decoperire macabra a inspaimantat vecinii. Nenorocirea s-a petrecut aseara, langa casa in care au fost gasiti fara suflare Bogdan si Anda Maleon.
Andrei, Un tanar in varsta de 19 ani a fost gasit spanzurat pe terasa casei, unde locuia impreuna cu sora si parintii sai.
Chiar sora lui mai mica avea sa faca descoperirea macabra
Un apel la numarul unic 112 avea sa anunte ca tanarul este spanzurat si pare sa fie decedat.
Un echipaj medical a ajuns imediat la fata locului si a inceput manevrele de resuscitare. Din nefericire, dupa cateva zeci de minute medicii au fost nevoiti sa constate decesul.
Citeşte şi HAOS în trafic și drumuri blocate. Codul portocaliu de viscol mătură România
Răsturnare de situaţie în cazul sinuciderii soţilor Maleon. Ce au surprins camerele de supraveghere
Imediat au fost anuntati politistii si a fost deschisa o ancheta.
Moartea tanarului, student la Facultatea de Informatica, ramane invaluita in mister. Anchetatorii nu au gasit un bilet de adio si nici nu au aflat care ar fi fost motivul care l-ar fi determinat sa recurga la un asemenea gest.
Vecinii familiei Venin spun ca niciodata nu s-ar fi asteptat la asa ceva
Andrei era cunoscut ca un tanar retras si respectuos, la fel cum sunt si ceilalti membrii ai familiei sale.
“Doamne fereste! Nu ma asteptam la sa ceva… Doamne… Nu imi revin. Parca e blestemata zona asta, imi vine sa ma mut…
Peste drum, acum ceva timp s-a mai spanzurat un barbat, pe strada cealalta a murit Bogdan Maleon si sotia sa, acum Andrei… Nu pot sa cred!”, a spus o vecina de-a familiei Venin.