Connect with us
Vremea se schimbă radical. ANM a emis avertizare imediată

Știri

Vremea se schimbă radical. ANM a emis avertizare imediată

Vremea în România va înregistra o răcire accentuată. ANM a emis un Cod Galben de ninsoare, care intră în vigoare din această după-amiază.

Prognoza pentru vremea în România este valabilă de astăzi, 21 ianuarie, ora 16 până mâine, 22 ianuarie, ora 22, când probabil se va emite o altă alertă meteo.

Vremea în România, fenomene meteo vizate. Se aşteaptă precipitații moderate cantitativ mai ales sub formă de lapoviță și ninsoare, intensificări ale vântului.

În intervalul menționat precipitațiile vor fi în extindere treptată, începând cu regiunile vestice și vor cuprinde cea mai mare parte a țării.

În jumătatea de sud a țării și în zona montană se vor cumula cantități de apă de 10…15 l/mp și izolat, îndeosebi în Dobrogea, 30…35 l/mp.

Vremea în România COD GALBEN!

Până în dimineața zilei de luni (22 ianuarie), în Dobrogea vor predomina ploile, iar în Banat, Crișana, sudul Olteniei, precum și în sudul și estul Munteniei vor fi precipitații mixte.

În celelalte regiuni, iar în cursul zilei de luni (22 ianuarie) și în sud și sud-est vor fi mai ales ninsori și se va depune strat nou de zăpadă.

Temporar vântul va avea intensificări în vestul și sudul teritoriului, cu viteze de 45…55 km/h, iar pe crestele montane, 60….70 km/h.

În regiunile sud-estice vântul va continua să prezinte intensificări și în noaptea de luni spre marți (22/23 ianuarie) spulberând zăpada.

Interval de valabilitate: 21 ianuarie, ora 20 – 22 ianuarie, ora 11. Fenomene vizate: predominant ninsori în general însemnate cantitativ, strat consistent de zăpadă.

Vremea în România, al doilea COD GALBEN intră în vigoare de mâine

În județele Caraș-Severin, Argeș, Teleorman, Olt, Dolj, Vâlcea, și în zona de munte a județelor Mehedinți, Gorj, Hunedoara, Sibiu, Alba, Brașov, Dâmbovița și Prahova vor predomina ninsorile, în general, însemnate cantitativ și local se va depune strat consistent de zăpadă.

Interval de valabilitate: 22 ianuarie, ora 05 – 22 ianuarie, ora 22. Fenomene vizate: intensificări susținute ale vântului, ninsori viscolite.

În intervalul menționat în județele Galați, Vrancea, Buzău, Brăila, Ialomița, Călărași, Constanța și Tulcea, treptat vor predomina ninsorile.

Vântul va avea intensificări susținute, cu viteze la rafală în general de 65…75 km/h, viscolind ninsoarea și determinând scăderea vizibilității.

Citeşte şi Gabriela Firea, comandament de iarnă la Primăria Generală

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a anunţat măsurile luate în urma avertizărilor meteorologice emise de ANM.

„Am convocat această întâlnire pentru ca toate subunitățile Primăriei Generale să ia toate măsurile care se impun pentru ca populația să nu aibă de suferit din cauza condițiilor meteo.

În această noapte, va ploua, va fi lapoviță și ninsoare. Iată că sunt motive suficiente pentru a spori acțiunile în Captală, în toate cele șase sectoare, așa cum s-a acționat și aseară.

Nu trebuie să fie nimeni afectat de condițiile meteo. Solicit tuturor operatorilor de salubritate să acționeze cu seriozitate și în această seară, inclusiv cu tratamente de prevenție. În teren, vor fi 250 de utilaje, în această seară. Am solicitat Regiei de Transport RATB să curețe stațiile”, a declarat Gabriela Firea.

Directoarea ANM a explicat cum va fi vremea

Prezentă la comandament, directoarea ANM, Gabriela Băncilă, a explicat cum va fi afectată Capitala de avertizarea meteo:

„La ora 11, ANM a emis un mesaj de informare meteorologică. Nu apreciem că Bucureștiul se va afla sub incidența mesajului de informare meteorologică. În cursul nopții ce urmează precipitațiile își vor face apariția și în zona Capitalei”, potrivit ANM.

Știrea inițială

Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea, a convocat Comandamentul de iarnă, pentru duminică, la ora 12.00, la sediul Primăriei, pentru a analiza măsurile ce se impun după ninsoare.

La şedinţă, vor participa toţi factorii implicaţi în programul de deszăpezire din Capitală.

Vor fi evaluate intervenţiile din teren ale operatorilor, dar şi modul în care toate structurile responsabile cu programul de deszăpezire au respectat măsurile dispuse de edilul şef, după ninsoarea de sâmbătă.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top