Știri
Donald Trump, despre otrăvirea unui fost spion rus: „Acest act mă duce cu gândul la Rusia”
Președintele american Donald Trump a vorbit despre otrăvirea unui fost spion rus în Marea Britanie, act pe care premierul britanic Theresa May l-a atribuit Moscovei și consideră că pare a fi un act al Rusiei, potrivit agențiilor de presă.
‘Voi vorbi astăzi cu premierul Theresa May. Acest act mă duce cu gândul la Rusia, având în vedere toate dovezile pe care le au’, a declarat preşedintele american în faţa jurnaliştilor la Casa Albă.
Comisia Europeană şi-a făcut publică marţi solidaritatea ‘de neclintit’ faţă de Londra după otrăvirea fostului spion rus Serghei Skripal în Marea Britanie.
Serghei Skripal, fost agent dublu rus, şi fiica sa Iulia se află în stare critică după ce au fost expuşi unei substanţe chimice potenţial letale la Salisbury, sudul Marii Britanii.
Theresa May a estimat drept ‘foarte probabil ca Rusia să fie responsabilă’ de otrăvirea fostului spion şi i-a dat termen Moscovei până marţi seara să dea explicaţii în faţa Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC), urmând ca miercuri şefa guvernului britanic să conducă o reuniune a Consiliului Naţional de Securitate pentru a examina răspunsul Rusiei şi pentru a decide eventualele măsuri ulterioare.
TE-AR MAI PUTEA INTERESA ȘI: Rex Tillerson, înlocuit de Donald Trump de la conducerea Departamentului de Stat. Cine îi ia locul
Preşedintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a anunţat marţi, 13 martie, că îl înlocuiește pe Rex Tillerson de la conducerea Departamentului de Stat cu Mike Pompeo, care a fost până în prezent directorul CIA, potrivit agenţiilor internaţionale de presă.
‘Mike Pompeo, directorul CIA, va deveni noul secretar de stat. El va face o treabă fantastică ! Îi mulţumesc lui Rex Tillerson pentru activitatea sa ! Gina Haspel va fi noul director al CIA, fiind astfel prima şi prima femeie desemnată. Felicitări tuturor !’, a scris Trump pe Twitter.
Te-ar mai putea interesa și: Donald Trump avertizează regimul de la Teheran, în contextul protestelor din Iran
Preşedintele american, Donald Trump, a avertizat autorităţile iraniene că „lumea urmăreşte” protestele faţă de problemele economice şi corupţie, îndemnând regimul de la Teheran să respecte drepturile cetăţenilor.
„Am văzut multe relatări despre proteste paşnice organizate de cetăţeni iranieni care s-au săturat de corupţia regimului şi de cheltuirea avuţiei naţiunii pe finanţarea terorismului în străinătate. Guvernul Iranului trebuie să respecte drepturile cetăţenilor, inclusiv libertatea de exprimare. Lumea urmăreşte!”, a transmis Donald Trump sâmbătă prin Twitter.
Donald Trump contestă Acordul nuclear semnat de marile puteri cu Teheranul şi acuză de terorism Iranul, un stat majoritar şiit, unul dintre inamicii Israelului şi monarhiei sunnite din Arabia Saudită, două naţiuni care sunt aliaţi strategici ai Statelor Unite.
Proteste antiguvernamentale au izbucnit joi în Iran. Nu este clar cine organizează şi finanţează protestele faţă de creşterea preţurilor şi corupţie. Manifestaţii au avut loc în oraşele Rasht, Kermanshah, Isfahan şi Hamadan. Protestatari au fost reţinuţi de poliţie în Teheran.
Departamentul de Stat american a condamnat reţinerile, îndemnând „toate naţiunile să ofere susţinere publică poporului iranian şi revendicărilor cetăţenilor pentru drepturi fundamentale şi pentru combaterea corupţiei”.
CITEȘTE ȘI: Rex Tillerson, înlocuit de Donald Trump de la conducerea Departamentului de Stat. Cine îi ia locul