Știri
Klaus Iohannis: PSD amanetează viitorul țării. Este imperioasă demisia doamnei Dăncilă
Klaus Iohannis a susținut luni seara o conferință în care a vorbit despre banii românilor și despre programul de guvernare al PSD.
„O constatare pe care am mai făcut-o despre programul de guvernare PSD, de la început s-a aflat pe contrasensul unei logici economice elementare.
PSD a propus românilor pe de o parte, scăderea taxelor şi impozitelor, o acţiune începută acum doi ani cu scăderea TVA – pe de altă parte au propus o creştere puternică a cheltuielilor bugetare pentru salarii, pensii, drumuri au spus ei, autostrazi, scoli au spus ei.
Această abordare a produs surprindere. Este vorba de un fel de magie economică care a fost propusă de PSD.
Trebuie să vedem cât va ţine această iluzie creată de PSD. În privinţa creşterilor salariale, a reuşit o contraperformanţă rară – până şi cei cărora le-au crescuct salariile sunt nemulţumiţi.
Nu vedem nici drumuri, nici autostrăzi, nici şcoli, nici spitale.
Lumea se întreabă de unde vin aceşti bani pentru anumite creşteri care s-au realizat.
PSD amanetează viitorul ţării, creşte salarii şi pensii şi neglijează investiţii importante.
Bugetul naţional e supus unei presiuni imense.
La niciun capitol veniturile nu au ajuns la nivelul programului, a celui prezentat tot de Guvern.
Acest lucru arată ceva trist: PSD e incapabil să ţină ordine în finanţele publice. După trei prim ministri şi tot atâţia şefi la ANAF, cel mai vizibil efect e incertitudinea, un comportament tot mai costisitor pentru contribuabilul român.
De la momentul cirzei economice, e prima dată când veniturile fiscale au scăzut faţă de anul anterior.
Veniturile din impozitul pe profit au scăzut faţă de trimestrul intai al anului trecut. E reflectarea faptului că economia duduie, dar la bugetul statului duduie numai cheltuielile.
Veniturile din TVA – nerealizarea faţă de program e de 9%.
Veniturile fiscale ar fi trebuit să crească pe măsură ce a crescut economia. Sunt mai mici decât cele de pe primul trimestru din 2017. Este prima dată când veniturile au crescut față de veniturile de anul anterior. La niciun capitol veniturile nu au ajuns la nivelul programului PSD.
Veniturile din accize reflectă cel mai probabil degringolada. Cu toate că au crescut prețurile, cu toate că a crescut acciza pe carburant, cu toate că românii plătesc prețuri mai mari, statul nu colectează veniturile cuvenite. Nu contruiește nici școli, nici spitale, nici autostrade.
Este imperioasă demisia doamnei Dăncilă, pentru a face loc unor oameni competenți. Este din ce în ce mai vizibil că Dragnea și ai lui nu au o soluție pentru o guvernare bună”, a conchis Președintele României.