Externe
Kim Kardashian în vizită la Casa Albă!
Kim Kardashian, cunoscuta vedetă a producţiilor TV de tip reality-show și o figură cunoscută în lume, care militează pentru eliberarea unei bunici condamnate la închisoare pe viaţă, a discutat miercuri la Washington cu preşedintele Donald Trump despre reforma carcerală din Statele Unite, informează AFP.
Purtând o ţinută vestimentară sobră, Kim Kardashian a ajuns la Casa Albă miercuri după-amiază, potrivit unui fotograf de la AFP.
„Am avut o super-întâlnire cu Kim Kardashian astăzi, am discutat despre reforma carcerală şi despre condamnări”, a scris pe Twitter preşedintele american, care a ilustrat acel mesaj cu o fotografie ce îl prezintă, zâmbitor, alături de starleta TV, în Biroul Oval de la Casa Albă.
Potrivit companiilor mass-media americane, Kim Kardashian a discutat şi cu Jared Kushner, ginere şi consilier al preşedintelui american, care coordonează eforturile – deocamdată incipiente – ale administraţiei republicane de la Casa Albă în vederea realizării unei reforme a justiţiei penale din Statele Unite.
Kim Kardashian a cerut eliberarea lui Alice Marie Johnson, o sexagenară încarcerată de peste 20 de ani pentru o infracţiune lipsită de violenţă, asociată consumului de droguri.
Citește și: Kim și Kanye West, în prag de divorț? Motivele rupturii dintre cei doi
Care au fost reacțiile celor doi pe rețelele de socializare după întâlnire
Administraţia preşedintelui Barack Obama a dorit să facă o prioritate din modificarea legislaţiei rigide din domeniul condamnărilor, însă nu a reuşit să obţină sprijinul Congresului, fapt care a determinat un aflux de graţieri prezidenţiale şi măsuri de clemenţă.
În schimb, Donald Trump are o poziţie mult mai dură în această chestiune.
Preşedintele Trump a scris pe Twitter că a avut o „întrevedere grozavă” cu Kim Kardashian, discutând cu vedeta de televiziune despre reforma sistemului penitenciar.
Kim Kardashian a comentat după întrevederea de la Casa Albă că speră că Alice Johnson va primi „a doua şansă la viaţă” şi i-a mulţumit preşedintelui Trump pentru timpul acordat.