Connect with us
Synevo: Centru de recoltare dedicat exclusiv copiilor, mamelor şi femeilor însărcinate

Știri

Synevo: Centru de recoltare dedicat exclusiv copiilor, mamelor şi femeilor însărcinate

Vești bune pentru mămici și viitoare mămici! Synevo a lansat la Sibiu primul centru de recoltare dedicat copiilor, mamelor şi femeilor însărcinate, fiind a cincea unitate de acest tip deţinută de Synevo , se arată într-un comunicat remis luni AGERPRES.

Potrivit comunicatului, în România mai există un singur astfel de centru, inaugurat recent în Constanţa.

‘Synevo România continuă etapa de extindere teritorială prin lansarea acestui centru de recoltare dedicat copiilor, mamelor şi femeilor însărcinate din Sibiu.

Prioritatea noastră este aceea de a îmbunătăţi accesul pacienţilor la servicii de laborator performante, utilizând tehnologii de ultimă generaţie.

Prin intermediul acestei investiţii din Sibiu dorim să încurajăm testarea prenatală şi postnatală prin teste moleculare şi genetice avansate, care asigură un control corect al sănătăţii de la cea mai fragedă vârstă’, a declarat Laurenţiu Luca, director general Synevo România.

Centrul de recoltare din Sibiu are o suprafaţă de 120 de metri pătraţi şi un spaţiu de joacă dedicat copiilor care include o căsuţă din pădure, un tobogan, cărţi de colorat şi jocuri.

Citește și: Ce ANALIZE ar trebui sa faci in fiecare IARNA

Ce dotări are centrul de recoltare

‘Am dotat centrul de recoltare din Sibiu cu cele mai avansate echipamente, printre care şi dispozitivul AccuVein, care afişează o hartă a vascularizării venelor pe suprafaţa pielii, permiţând o veno puncţie eficientă.

Ca mamă, ştiu cât de important este să facem interacţiunea dintre copil şi personalul medical din centrele de recoltare una cât mai plăcută’, a afirmat Diana Oprescu, managerul laboratorului din Sibiu.

Synevo deţine în Sibiu şi un laborator care are arondate patru centre de recoltare din judeţele Sibiu, Alba şi Hunedoara.

Synevo România administrează o reţea naţională de 16 laboratoare şi peste 86 de centre de recoltare a sângelui. Synevo România face parte din grupul Medicover – unul dintre cei mai importanţi furnizori internaţionali de servicii medicale şi de diagnostic, înfiinţat în 1995.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top