Monden
Andrada Bârsăuan și Lazăr Arman se căsătoresc: „Mi-a dăruit inelul de ziua mea”
Andrada Bârsăuan si Lazăr Arman au făcut anunțul care i-a bucurat pe toți fanii lor. Cei doi artiști de muzică de petrecere s-au logodit și urmează să facă două nunți.
Au cucerit un public numeros cu iubirea şi vocea lor. Andrada Bârsăuan si Lazăr Arman, căci despre ei este vorba, fac furori la petrecerile unde sunt invitați sa cante. Cei doi tineri artisti se bucură de mare succes la public, dovadă e şi faptul că au foarte multe concerte în toata țara.
Povestea lor de iubire este fabuloasă.
„Eu și Lazar ne-am cunoscut prin cântec! Întâmplarea a fost sa cântam impreuna la nunta unei colege de cântec, atunci l-am întâlnit pentru prima oară, m-a impresionat cum cânta la saxofon din prima clipa. După 3 luni de zile, destinul a fost ca eu sa cant la o seara organizata de folclor in Cluj Napoca, unde el impreuna cu colegi de cântec au venit ca invitați.
Și cea mai amuzanta faza din toată povestea începutului nostru a fost ca eu cântam iar Lazar a dat bani la lăutar, i-a plăcut tare de tot cum cântam încât mi-a dat bacsis. După seara aceea avea postări cu mine pe o rețea de socializare și îndrăzneața bineînțeles i-am scris, îmi place de domnișoara cantereata, și așa a sărit scânteia noastră, in urma cu aproape 2 ani.”, ne-a declarat Andrada Bârsăuan despre cum si-a cunoscut viitorul sot, cunoscutul saxofonist Lazăr Arman.
Pentru cei romantici din fire, cuplul de artisti este o sursa reala de inspiratie. Inca de cand s-au vazut pentru oara si-au dat seama ca sunt suflete pereche si la doar noua luni de cand au inceput relatia cei doi s-au mutat impreuna, artista renuntand la orasul natal Satu Mare pentru Bistrita, orasul natal al viitorului sot. La scurt timp dupa ce s-au mutat impreuna, Andrada a fost ceruta in casatorie chiar de ziua ei de nastere, iar la anul in 2019 au planificat sa faca si nuntile. Da!, ati auzit bine… nuntile! Cei doi vor face doua nunti: una la Satu Mare si una la Bistrita.
„Eu fiind din Satu Mare iar el din Bistrita, am hotărât după sa ma mut eu la Bistrita, m-a convins fără sa ma gândesc vreodată ca voi pleca in alt oraș… de ziua mea, in 21 Decembrie 2017, eram pe drum spre casa de la București ne îndreptam spre Bistrita, unde am fost la filmări am ajuns dimineața pe la 5. Cea mai frumoasa clipa din viața mea a fost când mi-a dăruit inelul . Urmează in anul 2019 sa facem și Nunțile… A da, vor fi 2 nunți ! O nunta la SATU Mare și una la Bistrita, localitatea Șanț, de unde este Lazar! Tradițiile in fiecare județ sunt diferite și vrem sa le păstram așa cum sunt, va fi ceva unicat dar memorabil cu siguranța”, ne-a declarat indragita intrepreta.4
In urma cu cateva zile, Andrada Barsauan si Lazar Arman au lansat videoclipul piesei “Mi-o fost scris bădiță-n stele”, ce reflecta povestea de dragoste dintre cei doi artisti. „“Mi-o fost scris bădiță-n stele… Sa fii darul vieții mele”. Cred cu siguranța ca fiecare spera sa își întâlnească jumătatea inimi, asa cum mi-a fost dat și mie. Videoclipul reflecta povestea dragostei noastre, prin cântec ne-am cunoscut, prin cântec ne-am unit. Va doresc tuturor o viața plină de iubire și bucurie!”, a scris artista pe o retea de socializare.
„Când sunt pe scenă, sunt eu, știu ca Dumnezeu m-a ales sa le cânt oamenilor, mi-a dat acest har să alin sufletele oamenilor prin ceea ce transmit. Emoțiile sunt constructive, eu sunt norocoasă, viitorul meu soț este saxofonist și îmi este alaturi mereu, mă susține, ma încurajează și cred ca îmi transmite multă putere și ambiție când e alaturi de mine.”, a mai spus Andrada Bârsăuan.