Connect with us
Contestații BAC 2018. Cum se depun și ce trebuie să știi

Știri

Contestații BAC 2018. Cum se depun și ce trebuie să știi

Rata de promovare la examenul de bacalaureat, incluzând şi elevii care au provenit din promoţiile anterioare, este de 67,7%, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Educaţiei Naţionale.

Potrivit sursei citate, rata de promovare (înainte de contestaţii) înregistrată de absolvenţii care au finalizat studiile liceale în promoţia 2017-2018 şi au susţinut probele examenului de Bacalaureat în prima sesiune este de 72,7%.

„Procentul de promovare s-a calculat din totalul candidaţilor prezenţi, incluzând în această categorie şi candidaţii eliminaţi”, precizează MEN.

Cele mai mari procente de promovare s-au înregistrat în judeţele Cluj (81,14%), Iaşi (80,27%) şi Brăila (77,13%). Rata de promovare în Capitală este de 72,86%.

REZULTATE BAC 2018

Potrivit sursei citate, s-au înregistrat 104 medii de 10.

„Din totalul celor 136.866 de candidaţi înscrişi, s-au prezentat 123.615 candidaţi. Au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă 117 candidaţi. Aceştia nu se vor putea înscrie la următoarele două sesiuni ale Bacalaureatului”, arată MEN.

Nota minimă de promovare pentru fiecare disciplină este 5, iar media finală pentru promovarea examenului este minimum 6.

MEN menţionează că ratele finale de promovare în anii precedenţi au fost de 71,4% în 2017, 66,7% în 2016, 66,4% în 2015 şi 59,3% în 2014.

Rezultatele (înainte de contestaţii) au fost afişate miercuri la ora 10,30, atât la centrele de examen, cât şi pe pagina web dedicată, bacalaureat.edu.ro.

Contestaţiile pot fi depuse tot miercuri, între orele 12,00 şi 16,00, urmând ca rezultatele finale să fie făcute publice luni, 9 iulie.

Cum se depun contestaţiile la Bacalaureat 2018

Contestaţiile la probele scrise la Bac 2018 se depun şi se înregistrează la centrul de examen, în perioada prevăzută de calendarul examenului de Bacalaureat. Astfel, în cazul primei sesiuni din acest an, candidații nemulțumiți vor depune cererile pe 4 iulie, în intervalul 12.00 – 16.00.

Preşedintele, împreună cu unul dintre vicepreşedinţi, cu secretarul sau cu un membru al comisiei din centrul de examen, primesc contestaţiile şi le înregistrează.

Cererile prin care se contestă notele obţinute la evaluarea iniţială, însoţite de un borderou în care se precizează numele candidaţilor şi probele, respectiv, disciplina/disciplinele pentru care este depusă contestaţia se înaintează comisiei din centrul zonal de evaluare, de către un delegat al comisiei din centrul de examen.

După centralizarea cererilor prin care se contestă notele obţinute la evaluarea iniţială, lucrările se secretizează. Secretizarea se face, în toate centrele zonale de evaluare din judeţ, cu acelaşi tip de hârtie pusă la dispoziţie de comisia de bacalaureat judeţeană/a Municipiului Bucureşti. După aceasta, se aplică ştampila „Bacalaureat 2018 – C.Z.E.”.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top