Connect with us
Horoscop 9 august 2018. Berbecii au mare nevoie de un sfat

Horoscop

Horoscop 9 august 2018. Berbecii au mare nevoie de un sfat

Horoscop 9 august 2018. Berbecii au mare nevoie de un sfat iar Taurii sunt hotărâți să spună ce au decis fără să fie afectați de cei din jur. Citește horoscopul pentru fiecare semn zodiacal.

BERBEC

Ai nevoie de un sfat şi nu ştii de unde să-l ceri. Culmea, dar sfatul cel mai bun nu-l primeşti prin cuvinte sau prin discuţii faţă în faţă cu o persoană, ci s-ar putea să ajungă la tine, pe căi subtile, de la un… animal.

O lecţie de viaţă poate fi dată şi de un cal sau de un câine, deci fii mai atent la aceste vieţuitoare azi, ca să descoperi ce mesaj au ele să-ţi transmită.

Ceva din ceea ce vezi la animale poate fi folosit cu brio în viaţa ta umană pentru a-şi restabili echilibrul interior şi a merge mai departe cu încredere. Nu oamenii sunt, întotdeauna, cei mai buni interlocutori sau sfătuitori sau profesori, ci natura poate avea oferi exemple mult mai puternice.

Horoscop 9 august 2018

TAUR

O persoană nouă apare în calea ta şi simţi că vă leagă ceva din prima clipă. Atracţia pare a fi reciprocă, deoarece tu îi inspiri personalitate şi forţă, în timp ce el ţie îţi inspiră sensibilitate şi calm, exact ceea ce te-ar completa pe tine perfect. Formaţi un tandem excelent împreună, tocmai pentru că fiecare intră în joc cu ceea ce nu are celălalt.

Nu înseamnă că sunteţi diametral opuşi, ci că, dacă vă puneţi la un loc, fiecare, calităţile şi cunoştinţele, aţi putea crea un întreg de invidiat. Poate fi începutul unei asocieri, al unei colaborări fructuoase sau al unei prietenii de viitor, deci fii deschis la dialog.

Horoscop 9 august 2018

GEMENI

Spune ce ai decis, fără să te gândeşti la ce va spune lumea despre alegerile făcute. Sunt deciziile tale şi pentru mulţi par ciudate, fantasmagorice, nerealiste, dar tu crezi în ele şi le vei urma cu sfinţenie.

Tu te bazezi pe flerul personal, nu pe părerea lumii, deci eşti pregătit să îţi asumi deciziile ciudate şi căile originale care vor duce acolo unde speri.

Dacă vezi că unii te judecă pentru alegerile făcute, dă-le apă la moară şi râzi alături de ei despre nebunia de care dai dovadă, dar nu te abate de la ce ai ales. Tu prevezi deja rezultatele în perspectivă şi arată promiţător!

Horoscop 9 august 2018

RAC

Iubirea este la cote maxime cu marea şansă de a cuceri pe cel care ţi-a furat inima. Pune-te mai bine în valoare, îmbracă-te, aranjează-te şi ieşi la vânătoare, pentru că deţii toate armele necesare seducţiei. Ce-i drept, e valabilă şi reciproca, în sensul că azi ţi-ar putea atrage cineva special atenţia şi să te trezeşti mâine îndrăgostit lulea!

Orice eveniment dedicat sufletului, pe de o parte, sau spiritului, pe de altă parte, sunt potrivite stării de bine care te cuprinde azi încât ai putea spune că descoperi în jur cel puţin un motiv de euforie!

Horoscop 9 august 2018

LEU

Planurile tale sunt dărâmate de o veste proastă care cade în calea ta ca o bombă. Te trezeşti brusc la realitate şi suferi amarnic, pentru că nu ţi-ai luat măsuri de precauţie din timp. Ai fost avertizat, pe diverse căi, că se va ajunge aici, dar tu ai continuat să te joci cu focul.

Dacă te-ai fi oprit la timp, dacă nu ai fi continuat în ciuda avertismentelor să mergi pe gheaţă subţire, ai fi putut evita acest mic dezastru, dar acum vezi cu ochii tăi efectele propriilor imprudenţe. O lecţie bună ca altădată să nu te mai încăpăţânezi!

Horoscop 9 august 2018

FECIOARA

Priveşte spre viitor cu optimism şi încredere, sigur că totul va ieşi exact aşa cum e mai bine pentru tine! Nu trebuie nici să te cramponezi de o idee fixă, nici să ai anumite aşteptări, ci să laşi lucrurile să se aşeze de la sine şi ai să vezi, la final, că era chiar mai bine decât ceea ce, poate, ai sperat iniţial.

Deschide-ţi inima şi mintea să primeşti toate resursele necesare pentru a merge mai departe, fără să pretinzi neapărat ceva anume, fără a face planuri prea detaliate.

Uneori aşteptările devin limitări deoarece, dorind ca lucrurile să se manifeste după un anumit scenariu, ai putea scăpa din vedere alte câteva căi mult mai bune. Lasă-te dus de val şi vei merge în direcţia bună!

Horoscop 9 august 2018

BALANTA

Toate merg bine în colectivul din care faci parte, dar de data aceasta pui mai mare accent pe cooperare decât pe afirmare personală. Îţi cunoşti rolul în acest grup, dar nu vrei să ieşi cu nimic în evidenţă, considerând că acum contează mai mult să vă completaţi unii pe alţii şi nu să luptaţi fiecare pentru supremaţie.

Acum recunoşti că ar fi altul mai bun decât tine mai potrivit în funcţia superioară, deci îl vei accepta uşor ca lider, pentru că ştie mai multe, are soluţii profitabile şi, la urma urmei, ai şi tu multe de învăţat de la el.

Horoscop 9 august 2018

SCORPION

Eşti foarte preocupat de schimbările pe care le resimţi în relaţia ta cu alte persoane. Simţi că s-a modificat ceva în atitudinea lor faţă de tine, dar şi tu îi priveşti altfel, semn că te-ai maturizat, că ai învăţat mai multe despre oameni.

Mai bine zis, ceea ce aştepţi tu despre ceilalţi generează condiţiile optime pentru a găsi exact acel gen de persoane care îţi plac.

Oamenii sunt o oglindă a propriilor tale vise şi dorinţe, pentru că ceea ce-ţi doreşti atragi în viaţa ta. Ai avut încredere în intuiţia ta atunci când ai primit aceşti oameni în viaţa ta, iar acum culegi roadele încrederii investite.

Horoscop 9 august 2018

SAGETATOR

Ca să ai o zi de succes, alege-ţi cu grijă spaţiul în care îţi desfăşori activitatea, deoarece reuşita zilei depinde enorm de anturajul în care te afli. Dacă nimereşti printre oameni trişti, împovăraţi de griji şi lipsuri, e absolut firesc să te influenţeze şi pe tine în acelaşi mod, alunecând spre o zonă sumbră din punct de vedere emoţional.

Dar dacă ai norocul să te înconjori de oameni veseli, tonici, care văd întotdeauna partea bună a lucrurilor, atunci toate îţi vor merge de minune! De tine depinde care taler al balanţei îl înclini astăzi: cel de sus sau cel de jos?

Horoscop 9 august 2018

CAPRICORN

Atmosfera este foarte plăcută în mediul familial şi e o bucurie să te întorci acasă după o zi de lucru, pentru că acolo te aşteaptă persoane dragi care te primesc cu braţele deschise.

Veştile care vin de la rudele de departe sunt şi ele motiv de sărbătoare, pentru că afli numai lucruri bune despre viitoare căsătorii, despre copii nou-născuţi, despre mutări în casă nouă, vacanţe reuşite sau orice alte evenimente importante şi fericite din viaţa celor la care ţii.

Horoscop 9 august 2018

VARSATOR

Copiii sunt cel mai frumos lucru al vieţii tale, deci apropie-te de ei şi adu-ţi aminte să scoţi şi tu mai mult la iveală copilul din tine. Lasă încrâncenările, grijile, problemele, scoate aceste cuvinte din vocabular, şi lasă-te condus de joc, aşa cum făceai când erai mic.

Indiferent de vârsta pe care o ai, vei vedea că există încă în adâncul sufletului tău un copil care cere atenţie, care vrea să iasă afară să se joace, ca atare dezbracă haina omului matur, sobru şi responsabil şi eliberează acel copil.

Dă-i voie să se joace, să râdă şi să fie liber! Prezenţa familiei alături va stimula cumva acest joc, şi te simţi ocrotit, răsfăţat, îmbrăţişat, aşa ca odinioară. Aceeaşi energie minunată o reverşi şi tu, la rându-ţi, asupra celor mici!

Horoscop 9 august 2018

PESTI

Azi poţi avea revelaţia misiunii tale personale în această viaţă, descoperind că nu neapărat banii, succesul sau puterea sunt cele mai importante vârfuri de atins! Vei vedea că e altceva mult mai preţios de valorificat, şi aceasta e cunoaşterea!

Azi ai putea întâlni o persoană sau ai putea citi o carte sau pur şi simplu primeşti, pe cine ştie ce căi, un mesaj care te va pune pe gânduri.

Stând şi analizând rostul acestor informaţii, aprofundând prin şi mai mult studiu cele tocmai aflate, vei descoperi că pot deschide o cale nouă de ascensiune pentru tine, ducându-te, pas cu pas, mai aproape de misiunea ta pe lume.

Nu privi superficial ceea ce îţi apare azi în cale, fie că sunt oameni, simboluri, cuvinte sau idei, ci stai şi chibzuieşte ce vor ele să-ţi spună! Pune mâna pe o carte: vei găsi acolo un paragraf care dă răspunsul întrebării tale actuale!

Sursa ACVARIA.COM

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Horoscop

To Top