Externe
Miliardar celebru, arestat pentru trafic cu droguri
Henry T. Nicholas, co-fondator al companiei Broadcom, a fost arestat în Las Vegas, iar polițiștii au descoperit că avea asupra sa mai multe tipuri de narcotice.
Probleme mari pentru multimiliardarul american Henry T. Nicholas (59 de ani), care a fost arestat în Las Vegas.
Co-fondatorul companiei Broadcom avea în posesie cocaină, heroină, ecstasy și metamfetamină și este suspectat de de trafic de droguri.
În acest caz, omul de afaceri este reprezentat de David Chesnoff, un avocat celebru care a mai pledat pentru Paris Hilton sau Bruno Mars. Henry T. Nicholas are o avere estimată la 3,1 miliarde de dolari a fost co-fondator al Broadcom și a demisionat din funcția de director executiv în 2003.
9 tone de hașiș, confiscate în sudul Spaniei
Garda Civilă spaniolă a confiscat aproape nouă tone de haşiş în diferite locaţii din Almeria, în regiunea Andaluzia (sud), într-un raid împotriva unei bande de traficanţi de droguri, au anunţat forţele de securitate într-un comunicat vineri, informează agenţia Xinhua.
În timpul operaţiunii, 15 persoane au fost arestate. Traficanţii au ascuns cantitatea de 8.936 de kilograme de haşiş ancorată în mare sau depozitată în încăperi în diferite localităţi din sudul Spaniei.
Organizaţia criminală a creat o reţea de trafic de droguri în Spania care lucra cu „mari cantităţi de haşiş”, potrivit comunicatului.
Cei patru şefi ai organizaţiei trăiau în Almeria şi gestionau o organizaţie extrem de ierarhică ce avea chiar şi scafandri profesionişti pentru ascunzătorile de haşiş sub apă.
Ei transportau drogurile în bărci pneumatice din nordul Africii, le aruncau pe fundul mării cu balasturi şi luau coordonatele prin GPS.
Traficanții foloseau un balon hidrostatic
În acest fel, când aflau mai târziu că Garda Civilă nu a găsit drogurile, scafandrii se duceau după ele să le aducă în Spania.
Uneori, ei foloseau un balon hidrostatic pentru ridicarea şi recuperarea drogurilor.
Acest dispozitiv poate ridica la suprafaţă o cantitate de până la 2.000 de kilograme pe care ei o legau de o barcă de agrement sau de pescuit ce transporta drogul prin apă până la coastă pentru a nu fi detectat.
Odată cu arestările, Garda Civilă a închis o operaţiune la care lucra din 26 martie, când a detectat o încărcătură scufundată pe fundul mării.