Vremea
Cod galben de vreme rea pentru județele Cluj, Bistrița-Năsăud și Maramureș
Meteorologii au emis, joi, o nouă avertizare nowcasting Cod galben de vreme instabilă, valabilă în ora următoare, în localităţi din judeţele Cluj, Bistriţa-Năsăud şi Maramureş.
De pe 16-08-2018 de la ora 12:15 până la ora 13:30, în Județul Cluj: zona de munte de peste cota 1800 m;
Județul Cluj: Gilău, Iara, Săvădisla, Căpușu Mare, Călățele, Măguri-Răcătău, Băișoara, Mănăstireni, Mărișel, Rișca, Izvoru Crișului, Ciurila, Beliș, Valea Ierii.
Județul Bistriţa-Năsăud: : zona de munte de peste cota 1800 m;
Județul Bistriţa-Năsăud: Prundu Bârgăului, Tiha Bârgăului, Bistrița Bârgăului, Lunca Ilvei, Ilva Mare;
Județul Maramureş: Borșa, Moisei;
Se vor semnala : averse care vor cumula local 25…30 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului ce izolat pot lua aspect de vijelie, grindina de dimensiuni mici.
Citește și: Val de aer tropical în România. Cum va fi vremea până la finalul săptămânii
De asemenea, meteorologii au emis un cod galben până la ora 13 pentru localitatea Beliș din județul Cluj. Se vor semnala averse care vor cumula local 30…35 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului ce izolat pot lua aspect de vijelie, grindina de dimensiuni mici.
Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, menţionează ANM.
Citește și: Vremea de Sfânta Maria: Avertisment meteo pentru minivacanță
O informare meteo de instabilitate atmosferică este în vigoare în minivacanța de 5 zile, oferită de Guvern pentru bugetari, anunță ANM.
„Pentru zilele următoare, care cuprind această minivacanţă, manifestări de instabilitate vor fi cu pondere mai mare pe zonele montane şi sub-montane, dar şi în partea de nord şi nord-est a ţării şi doar cu totul izolat în rest.
Trebuie menţionat faptul că astfel de manifestări vor fi prezente doar după-amiaza şi spre seară, nu pe areale foarte extinse şi nu atât cât să strice o zi întreagă, chiar şi celor care s-ar afla în zonele respective.
Deci, pentru zona montană are putea apărea după-amiază câte o aversă de ploaie, de jumătate de oră, cel mult o oră, dar care nu va strica un interval de 24 de ore.
Nu vorbim despre acea ploaie de toamnă care ţine de dimineaţa până a doua zi dimineaţă. Rămânem pe un fond de vreme foarte, foarte caldă, chiar caniculară, izolat în zonele de câmpie”, a menţionat Oana Păduraru, meteorolog ANM, pentru Agerpres.