Externe
Cel puțin 37 de morți după un nou cutremur în Indonezia
Cel puţin 37 de persoane şi-au pierdut viaţa iar alte câteva zeci au fost rănite în urma seismului cu magnitudinea de 7 grade produs duminică în Indonezia.
Seismul s-a produs în apropiere de insula indoneziană Lombok, la o săptămână după ce un prim cutremur care a avut loc pe această insulă turistică, situată la est de Bali, a provocat 17 victime, transmite AFP.
Agung Pramuja, un reprezentant al serviciilor de intervenţie din Mataram, principalul oraş al insulei, a indicat pentru AFP că bilanţul morţilor a ajuns la 37.
Mai înainte, un purtător de cuvânt al echipelor de salvare din Mataram anunţase 19 persoane decedate. Printre acestea, se aflau un copil de un an şi o persoană de 72 de ani.
Pe de altă parte, agenţia dpa, care citează din presa locală un oficial al agenţiei de gestionare a dezastrelor, relevă că 39 de oameni au murit în urma cutremurului de duminică, numărul cel mai mare de victime, 29, fiind înregistrat în nordul insulei Lombok.
Seismul, care a avut epicentrul la o adâncime de 10 kilometri, a fost urmat de circa 20 de replici, dintre care una cu magnitudinea de 5,4. Autorităţile au lansat imediat după mişcarea telurică o alertă de tsunami care a fost apoi anulată.
În anul 2004, un tsunami cauzat de un cutremur cu magnitudinea de 9,3 grade în largul insulei Sumatra (vestul Indoneziei) a provocat 220.000 de morţi în ţările riverane la Oceanul Indian, dintre care 168.000 în Indonezia.
Citește și: Cutremur în România, în zona seismică Vrancea. Ce magnitudine a avut
Citește și: Cutremur de 8.2 grade în Pacific