Connect with us
Elena Merișoreanu are probleme mari. Ce i-au spus medicii

Monden

Elena Merișoreanu are probleme mari. Ce i-au spus medicii

Elena Merișoreanu nu trece prin cele mai bune momente. Cântăreaţa de muzică populară a fost operată la finalul lunii iulie din cauza unor probleme la corzile vocale, iar acum are noi necazuri.

Se pare că situația cântăreței de muzică populară nu s-a îmbunătățit, iar aceasta a spus că probleme ei sunt grave.

Mai mult decât atât, tot medicii i-au recomandat Elenei Merişoreanu să slăbească deoarece a început si se confrunte cu probleme ale genunchilor, ceea ce nu este bine.

„Din păcate nu mă simt bine și am probleme grave la una dintre corzile vocale. Am făcut prostia să vorbesc la telefon întruna și să merg la spectacole, iar acum nu e bine deloc, risc să nu mai pot cânta.

Doctorul m-a chemat la spital și a spus să mă interneze o săptămână, ca să respect pauza vocală. (…)

Momentan este bine, însă trebuie să merg mereu la control. Totul s-a declanșat din cauza problemelor la glanda tiroidă. După ce m-am operat, în 2012, a început transformarea.

Degeaba am ținut diete, nu au dat roade. Și mai știți ceva, e cam greu la vârsta mea să mai slăbești. Am peste 80 de kg, vreo 83-84 și nu e bine deloc.

Eu mănânc la fel, vă spun sincer, seara mănânc fructe. E adevărat că mai greșesc când vin pe la 3 noaptea de la concerte.

Medicul mă sfătuiește să slăbesc, mai ales că am început să am probleme cu genunchii”, a spus Elena Merişoreanu pentru click.ro.

La finalul lunii iulie, cântăreața de muzică populară a suferit o altă intervenție chirurgicală, din pricina problemelor la gât.

„Am avut corzile vocale rupte în totalitate pe partea stângă! Ce să-i faci, asta este boala noastră, a artiștilor, să fim afectați la gât! Ar trebui să nu o iau ca pe un coșmar, dar, fără exagerare, așa este!”, spunea aceasta.

Citește și: Maria Butaciu a murit. Cauza morții cântăreței de muzică populară

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Monden

To Top