Vremea
Vreme foarte rece și temperaturi negative. Ce se întâmplă joi cu vremea
Vremea se menține foarte rece și joi, iar în unele zone ale țării, termometrele indică valori negative.
Cea mai scăzută temperatură înregistrată joi la nivel naţional a fost consemnată la Miercurea Ciuc, unde mercurul termometrelor a coborât până la minus 8 grade Celsius.
Potrivit informaţiilor furnizate AGERPRES de meteorologul Udo Reckerth, de la Centrul Meteo Regional Sibiu, această valoare a fost consemnată în jurul orei 7.00, după care a început să crească uşor.
Este cea mai scăzută temperatură înregistrată joi în întreaga ţară, a precizat meteorologul Udo Reckerth.
Şi la celelalte staţii din Harghita unde se fac măsurători meteorologice s-au înregistrat valori negative.
La Topliţa şi Joseni au fost minus 5 grade Celsius, la Odorheiu Secuiesc termometrele au arătat minus 3 grade, iar la staţia meteo Bucin – minus 2 grade Celsius.
De asemenea, în tot judeţul a căzut brumă.
Valorile respective nu sunt neobişnuite pentru Harghita, şi în alţi ani fiind consemnate temperaturi apropiate, în aceeaşi perioadă a lunii septembrie.
Scăderea de temperatură este urmarea pătrunderii, zilele trecute, a unei mase de aer arctic. În zilele următoare prognoza arată că vremea va fi frumoasă, dar se aşteaptă încă o dimineaţă cu temperaturi negative.
Joi este a doua zi consecutivă când la Miercurea Ciuc se înregistrează temperaturi negative, după ce în noaptea de marţi spre miercuri termometrele au arătat minus 4 grade Celsius.
Minima absolută a lunii septembrie în judeţul Harghita a fost de minus 10 grade Celsius şi s-a înregistrat la Miercurea Ciuc, în data de 29 septembrie 1977.
Citește și: Avertismentul ANM: Ne așteaptă temperaturi de 50 de grade Celsius!
Citește și: Specialiștii ANM au anunțat cum va fi vremea în octombrie 2018