Știri
Transportul între București și Ilfov, asigurat în continuare. COTAR renunță la protest
Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) a renunțat pentru două săptămâni la suspendarea curselor de maxi-taxi dintre București și Ilfov.
COTAR anunțase săptămâna trecută că începând 1 noiembrie, va suspenda transportul public de persoane între Capitală și localitățile ilfovene.
Decizia de a renunța la suspendarea curselor este prevăzută într-o minută încheiată miercuri dimineaţa, după o întâlnire cu autorităţile locale, a declarat pentru MEDIAFAX Vasile Ştefănescu, preşedintele COTAR.
Conform minutei, în perioada următoare vor fi identificate trasee suplimentare şi capacităţile de transport ale operatorilor, în cadrul unui grup de lucru care a fost înfiinţat.
La întâlnirea au participat reprezentanţi ai Administraţiei Publice din Primărie, prefectul municipiului Bucureşti, reprezentaţi ai Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti – Ilfov,
Reprezentanţii Confederaţiei susţineau la momentul anunţului acţiunii de protest, că au luat această decizie, „din cauza faptului că nu mai există nicio autoritate care să reglementeze această piaţă”.
Acum şase luni, Autoritatea Metropolitană de Transport a fost desfiinţată, astfel că atribuţiile în privinţa serviicilor de transport persoane Bucureşti-Ilfov au fost transferate, în subordinea Primarie Capitalei, respectiv la Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public (ADITP).
„În prezent, nu există nicio procedură de atribuire pe traseele care fac legătura între Bucureşti şi localităţile judeţului Ilfov”, adaugă reprezentanţii COTAR.
Aceştia menţionează că autorităţile nu respectă deciziile justiţiei, hotărârea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din 2017, prin care s-a dispus reluarea atribuirii pe traseele care fac legătura între Bucureşti şi localităţile judeţului Ilfov, şi nici sentinţa din 2018 a Tribunalului Bucureşti, prin care s-a dispus reluarea atribuirii pe traseele ce fac legătura între Capitală şi localităţile din Ilfov.
Citește și: Fără maxi-taxi între București și Ilfov. COTAR anunță suspendarea transportului din 31 octombrie