Externe
Tragedie în club: Cel puțin șase persoane au murit și zeci de oameni au fost răniți
Tragedie într-un club din Italia: Cel puțin șase persoane au murit și zeci de oameni au fost răniți
Italia este în doliu, în urma unui incident deosebit de grav într-o discotecă de la Corinaldo, în apropiere de Ancona. Șase persoane au murit și alte zeci de persoane au fost rănite în noaptea de vineri spre sâmbătă.
„Poate din cauza dispersării unei substanţe iritante, tineri au fugit şi s-au călcat unii pe alţii în picioare. Din nefericire, şase au decedat şi există zeci de răniţi”, au anunţat pompierii pe Twitter. Ziarul Corriere Della Sera, preluat de dpa, a relatat că busculada din club este posibil să fi fost declanşată de pulverizarea de gaze lacrimogene în interior.
Citește și: O nouă tragedie în Italia. Cel puțin 11 oameni au murit în regiunea Calabria
La momentul producerii incidentului, în clubul de noapte se aflau circa o mie de persoane, iar multe dintre ele erau extrem de tinere. Acestea veniseră la concertul rapperului Sfera Ebbasta, supranumit „regele trap”.
Tragedia a avut loc la 1 dimineața ora Italiei, iar dintre cei peste 100 de răniți, 10 se află în stare gravă, potrivit presei. Răniții au suferit contuzii severe, precum și fracturi, după ce au încercat să iasă din clubul Lanterna Azzurra.
„Aşteptam să înceapă concertul când am simţit un miros acru”, a declarat presei un tânăr rănit de 16 ani, care a fost transportat într-o stare confuză la un spital din Ancona. „Am alergat spre una dintre ieşirile de urgenţă dar am observat că e blocată, agenţii de pază ne-au spus să ne întoarcem înăuntru”, a adăugat el, potrivit AFP, informează antena3.ro.