Economic
Bursa de la București deschide ședința cu o creștere de sub 1%, apoi scade
După prăbușirea masivă de miercuri, Bursa de la București (BVB) a deschis ședința de joi cu o creștere minusculă. Ulterior, indicii a început să scadă.
Update, ora 12.00: Indicii bursieri au trecut pe roșu. BET a coboară la aceasă ora cu 0,62%, BET-BK cu 0,47%, BETPlus cu 0,5%, BET-Fi cu 1,94%, BET-NG cu 1,19%. Valoarea totală a tranzacțiilor însumează peste 30 milioane lei, la această oră.
Au existat două tranzacții pe piața Deal cu acțiuni ale Băncii Transilvania în valoare de aproape 4 milioane lei. Pe cea Regular, banca afișa tranzacții de 13,7 milioane lei.
Tranzacțiile cu acțiuni BRD însumau peste 3 milioane lei, OMV Petrom – 1,91 milioane lei, Romgaz -1,13 milioane lei, restul companiile sub jumătate de milion.
Știre inițială
Bursa de la Bucureşti a deschis în creştere şedinţa de joi, iar la 30 de minute de la deschidere indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide 15 companii, creştea cu 0,46%, până la 7.509,44 puncte.
Bursa a închis în scădere puternică pe toţi indicii bursieri şedinţa de miercuri, deprecierile variind între 5,69% pe indicele BET-FI al SIF-urilor şi 11,52% pe indicele ROTX (Romanian Traded Index) pe fondul anunţului cu privire la introducerea de noi taxe care ar viza sectorul bancar şi companiile din sectorul energetic.
Valoarea totală a schimburilor realizate după primele 30 de minute de la deschiderea şedinţei se situa la 8,5 milioane de lei (1.825.533 euro).
Totodată, indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, înregistra o apreciere cu 0,46%, în timp ce indicele BET-FI al SIF-urilor era în creştere cu 0,21%. BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, era singurul care consemna o depreciere, de 0,19%.
Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a crescut cu 0,49%, iar reperul de randament al fondurilor de investiţii, BET-BK, se aprecia tot cu 0,49%.
Acţiunile Băncii Transilvania erau, joi dimineaţa, cele mai tranzacţionate pe Bursa de la Bucureşti, schimburile pe aceste titluri fiind de 1,3 milioane de lei, urmate de acţiunile Romgaz (563.344 lei) şi BRD (386.235 lei).
Citește și: Dezastru în economie după declarațiile ministrului Teodorovici. Ce s-a întâmplat la bursă
Guvernul nu renunță la taxa pe lăcomie
Consilierul premierului, Darius Vâlcov, a comentat miercuri seară, la Antena 3, reacţia BVB după anunţarea măsurilor fiscale, spunând că a fost o reacţie emoţională şi că, dacă ordonanţa nu va fi emisă, Guvernul poate fi acuzat de manipularea Bursei.
„Ar fi o greşeală ca ordonanţa să nu se dea. Dacă ordonanţa nu se dă, abia atunci ar putea fi acuzat Guvernul de manipularea bursei. (…) Probabil a fost o reacţie emoţională, probabil şi o presiune pe guvern: Atenţie că se prăbuşeşte bursa!
Nu se prăbuşeşte bursa, acţiunile îşi vor reveni. Apropo, cred că e un foarte bun moment de investiţii în acţiunile care au scăzut. E o fluctuaţie normală”, a afirmat Vâlcov.
Comentând criticile preşedintelui Klaus Iohannis faţă de măsurile anunţate de Executiv, consilierul premierului Dăncilă a declarat: „Preşedintele Iohannis este avocatul corporaţiilor şi al băncilor”.