Connect with us

Știri

A murit Emil Brumaru, poet

Poetul Emil Brumaru s-a stins din viață. Mai multe personalități deplâng moartea scriitorului astăzi, în ziua de Bobotează.

Emil Brumaru „a tradus Paradisul în limba română”, „a fost un poet superb pe măsura spiritului şi caracterului său”, „a întruchipat, cu graţie, libertatea insurgentă a poeziei”, „printre muritori el a trăit ca un înger” sunt câteva dintre gândurile împărtăşite de scriitori la moartea sa, scrie news.ro.

„Scria foarte mult în ultima vreme, era în formă, inclusiv poetică, foarte bună”, a spus Liviu Antonesei pe blogul său.

„Emil Brumaru, poet pe care l-am iubit şi l-am admirat nespus, nu mai este printre noi. Să se odihnească în pace!”, a scris Mircea Cărtărescu.

„Emil Brumaru a întruchipat, cu graţie, libertatea insurgentă a poeziei. Dumnezeu să îl odihnească în pace!”, a scris Ioan Stanomir.

Criticul literar Luminiţa Corneanu a scris: „În anii trecuţi m-a invitat să-i vorbesc la toate lansările cărţilor lui de la Bucureşti şi am fost de fiecare dată atât onorată să vorbesc despre un aşa de mare poet. Da, ştiam că nu întinereşte, îl văzusem recent într-o poză slăbit, dar vestea morţii lui m-a lovit teribil.

El era dintre cei pe care îi credeam, pe care îi credem nemuritori. Generozitatea şi umorul lui unic ne rămân celor care l-am cunoscut. Volumele de poezie rămân literaturii române pe raftul ei întâi. Drum lin spre rezervaţia de îngeri, domnule Brumaru!”.

Călin Vlasie, director editura Cartea Românescă: „Nu m-am numărat printre prietenii lui cei mai apropiaţi, dar de fiecare dată când ne întâlneam îmi dădea de înţeles că ştie tot ce fac, urmărea atent apariţiile editoriale de la Paralela 45 şi Cartea Românească…Uneori îmi făcea onoarea de a posta câte o poezie pe pagina de facebook a Clubului Qpoem. S-a bucurat foarte mult când am venit cu Cartea Românească la Iaşi. Vizita librăria din Iaşi şi uneori stăteam la o cafea în biroul meu. Prietenos şi plin de umor din cale afară! Cred că Emil nu a avut duşmani. Un poet superb pe măsura spiritului şi caracterului său. Dumnezeu să-l odihnească şi să-l ocrotească cu aripa de înger a poeziei lui!”.

Regizorul Radu Afrim: „Obişnuiam să citesc în fiecare zi câte o poezie de pe pagina lui. În dimineaţa asta (când îmi fac bagajul pentru Iaşi) toata lumea din bula mea are un gând bun pentru poetul sublim Emil Brumaru. Drum lin!”.

Scriitorul Dan Lungu: „Anul 2019 păşeşte cu stângul. S-a stins unul dintre cei mai mari şi mai îndrăgiţi poeţi români din toate timpurile”.

Scriitorul Mihai Şora şi-a luat rămas bun de la prietenul său, poetul Emil Brumaru,cu îndemnul de a-i iubi pe marii poeţi cât sunt în viaţă.

„Unii îşi vor umfla pieptul, arătând lumii o fotografie cu El. Alţii vor povesti anecdote, vagi întâmplări în care erau împreună, – lustruindu-se încă o dată pe ei. Unii vor întinde mâna spre raftul prăfuit unde-i stau, de ani buni, cărţile. Alţii vor întreba „Cine era ăsta?” „A, nimic, un poet”, se va spune. Unii îşi vor urla durerea pe străzi. Alţii vor suferi în tăcere. Vai, ce fiinţe previzibile suntem noi, trăitorii de rând!”, a scris Mihai Şora pe pagina de Facebook.

„Dragi prieteni, a murit Emil Brumaru, iar aceasta este prima veste cu adevărat tristă a noului an. Emil Brumaru – poet român „…cu suflet uşor de crin galben, cu inima-n patru mari camere…”.

„Iubiţi-i cât sunt în viaţă, dragi prieteni! Fiinţe miraculoase, fragile şi tainice, poeţii au nevoie de iubirea noastră mai mult decât orice alte făpturi. Prima formă de a-i iubi este a-i citi”.

Continue Reading
You may also like...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top