Connect with us
VREMEA pe 2 săptămâni. Prognoza ANM până pe 20 ianuarie

Știri

VREMEA pe 2 săptămâni. Prognoza ANM până pe 20 ianuarie

Vremea pe 2 săptămâni. ANM anunță că temperaturile vor fi foarte scăzute în următoarele zile, în majoritatea regiunilor. Precipitaţiile se vor semnala, în general, pe spaţii mici şi trecător după data de 8 ianuarie,

Estimările sunt realizate folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia.

Vremea pe 2 săptămâni în Banat

În Banat, până în data de 12 ianuarie, vremea va fi rece, cu medii ale maximelor cuprinse între -2 şi 0 grade, cu excepţia zilei de 9 ianuarie, când media acestora se va situa în jurul valorii de 2 grade.

Valorile termice diurne vor fi, apoi, în creştere uşoară şi treptată, de la o medie de 2 – 3 grade, spre o medie de 4 – 5 grade în ultimele zile ale intervalului, fiind apropiate de cele specifice perioadei de referinţă.

Temperaturile nocturne vor fi negative de-a lungul celor două săptămâni şi se vor situa, în medie, între -5 şi -2 grade, mai puţin în noaptea de 7 spre 8 ianuarie când vor tinde spre pragul de ger, o medie în jurul a -10 grade.

Precipitaţii, în general slabe cantitativ, cu caracter temporar, se vor semnala în perioada 8 – 14 ianuarie, apoi vor fi posibile doar pe spaţii mici şi trecător.

Vremea pe 2 săptămâni în Crișana

În Crişana, până în jurul datei de 14 ianuarie, vremea va fi rece, cu medii ale maximelor cuprinse între -3 şi 0 grade, exceptând zilele de 9 şi 13 ianuarie, când media acestora se va situa în jurul valorii de 2 grade.

Apoi, valorile termice diurne vor fi în creştere uşoară şi treptată spre o medie de 3 – 4 grade în ultimele zile ale intervalului, apropiindu-se de cele specifice perioadei de referinţă.

Temperaturile minime vor fi negative de-a lungul celor două săptămâni şi se vor situa, în medie regională, între -5 şi -2 grade, mai puţin în noaptea de 7 spre 8 ianuarie, când vor tinde spre pragul de ger, o medie în jurul a -10 grade.

Precipitaţii, în general slabe cantitativ, cu caracter temporar, se vor semnala în perioada 8 – 14 ianuarie, apoi vor fi posibile doar pe spaţii mici şi trecător.

Vremea pe 2 săptămâni în Transilvania

În Transilvania, vremea va fi rece în primele două zile, cu temperaturi maxime, în medie regională, în jurul a -4 grade, dar în data de 9 ianuarie acestea vor fi în creştere spre medii de 0 până la 1 grad Celsius.

Până pe 11 ianuarie, valorile termice diurne vor scădea din nou spre o medie de -4 grade.

În perioada 13 – 17 ianuarie, media regională a maximelor se va situa între -2 şi 0 grade, cu o uşoară tendinţă de creştere în ultimele zile ale intervalului spre o medie de 1 – 2 grade.

Temperaturile nocturne vor fi negative de-a lungul celor două săptămâni şi se vor situa în medie între -8 şi -5 grade, mai puţin în nopţile de 8 şi 9 ianuarie, când acestea se vor situa sub pragul de ger, în medie între -14 şi -10 grade.

În zilele de 9 şi 10 ianuarie, vor fi precipitaţii, posibil moderate cantitativ, dar cu caracter local şi temporar şi în perioada 11 – 15 ianuarie, în timp ce în restul intervalului acestea pot apărea doar izolat şi trecător.

Vremea pe 2 săptămâni în Maramureș

În Maramureş, vremea va fi rece în primele două zile, cu temperaturi maxime în medie regională ce vor oscila între -6 şi -5 grade, dar în zilele de 9 şi 10 ianuarie acestea vor fi în creştere spre medii de 0 grade.

Pe 11 ianuarie, valorile termice diurne vor scădea din nou spre o medie de -4 grade, după care, în perioada 12 – 17 ianuarie, media acestora se va situa între -2 şi 0 grade şi abia spre finalul intervalului vor avea o uşoară tendinţă de creştere, spre o medie de 1 – 2 grade.

Temperaturile nocturne vor fi negative de-a lungul celor două săptămâni şi se vor situa, în medie regională, între -7 şi -4 grade, cu excepţia nopţii de 7 spre 8 ianuarie, când acestea se vor situa şi sub pragul de ger, în medie spre -14 grade.

Precipitaţii, în general slabe cantitativ, se vor semnala cu caracter local şi temporar, în cea mai mare parte a intervalului.

Vremea pe 2 săptămâni în Moldova

În Moldova, vremea va fi rece în primele două zile, cu temperaturi maxime, în medie regională, în jurul a -4 grade, dar în data de 9 ianuarie acestea vor fi în creştere spre medii de 0 grade.

Apoi, până pe 11 ianuarie, valorile termice diurne vor scădea din nou spre o medie de -4 grade, iar în perioada 12 – 17 ianuarie, media maximelor se va situa în jurul valorii de 0 grade, cu o uşoară tendinţă de creştere în ultimele zile ale intervalului, spre o medie de 1 – 2 grade.

Temperaturile minime vor fi negative de-a lungul celor două săptămâni şi se vor situa în medie între -8 şi -4 grade, exceptând nopţile de 8 şi 9 ianuarie, când acestea vor tinde spre pragul de ger, o medie în jurul a -10 grade.

În zilele de 9 şi 10 ianuarie, vor fi precipitaţii, local moderate cantitativ, în timp ce în restul intervalului acestea pot apărea doar izolat şi trecător.

Vremea pe 2 săptămâni în Dobrogea

În Dobrogea, vremea va fi rece în primele două zile, cu temperaturi maxime, în medie regională, în jurul a -2 grade, după care, în zilele de 9 şi 10 ianuarie, se va încălzi, iar media acestora va creşte spre 4 grade.

Pe 11 şi 12 ianuarie, valorile termice diurne vor scădea din nou spre medii de 0 – 2 grade, apoi vor avea o uşoară tendinţă de creştere spre o medie de 4 – 5 grade, fiind apropiate de cele specifice perioadei.

Temperaturile nocturne vor fi preponderent negative de-a lungul celor două săptămâni şi se vor situa, în medie regională, între -4 şi 0 grade, mai puţin în nopţile de 8 şi 9 ianuarie, când acestea vor tinde spre o medie în jurul a -6 grade.

În zilele 9 şi 10 ianuarie vor fi precipitaţii, local moderate cantitativ, în timp ce în restul intervalului acestea pot apărea doar trecător.

Vremea pe 2 săptămâni în Muntenia

În Muntenia, în primele două zile de prognoză, vremea va fi rece, cu o medie regională a temperaturilor maxime în jurul a -2 grade, după care pe 9 şi 10 ianuarie media acestora va creşte uşor spre 2 grade Celsius.

Pe 11 şi 12 ianuarie, valorile termice maxime vor fi în jurul unei medii de 0 grade, apoi, până la sfârşitul intervalului, vor avea o tendinţă de creştere treptată, de la 2 spre 4 grade Celsius.

Temperaturile minime vor fi negative de-a lungul celor două săptămâni şi se vor situa, în medie regională, între -7 şi -3 grade, cu excepţia nopţilor de 8 şi 9 ianuarie, când valorile nocturne vor tinde spre o medie în jurul a -9 grade.

În zilele de 9 şi 10 ianuarie, vor fi precipitaţii, local moderate cantitativ în data de 9 ianuarie, în timp ce în restul intervalului acestea pot apărea doar trecător.

Vremea pe 2 săptămâni în Oltenia

În Oltenia, vremea va fi rece în primele două zile, cu temperaturi maxime, în medie regională, în jurul a -2 grade, după care, în perioada 9 – 12 ianuarie, se va încălzi uşor, iar media acestora se va situa între 0 şi 2 grade Celsius.

Tendinţa de creştere uşoară şi treptată a valorilor termice diurne se va menţine până la finalul intervalului, când se vor situa în jur de 4 grade.

Temperaturile nocturne vor fi negative de-a lungul celor două săptămâni şi se vor situa în medie între -6 şi -2 grade, exceptând nopţile de 8 şi 9 ianuarie, când vor tinde spre o medie de -10 grade, respectiv -8 grade.

În data de 9 ianuarie vor fi precipitaţii, local moderate cantitativ, în timp ce în restul intervalului acestea vor apărea doar trecător şi pe arii restrânse.

Vremea pe 2 săptămâni la munte

La munte, pe parcursul zilelor, vremea va fi rece, cu o medie regională a temperaturilor maxime ce va fi cuprinsă între -8 şi -4 grade, cu excepţia zilelor de 7 şi 8 ianuarie, când media va fi cuprinsă între -12 şi -10 grade, precum şi ultimele zile, când se vor înregistra valori termice diurne în medie în jurul a -2 grade.

Majoritatea nopţilor vor fi geroase, cu medii ale minimelor ce vor oscila între -12 şi -8 grade, mai puţin noaptea de 7 spre 8 ianuarie, când media va tinde spre -16 grade.

Temporar, vor fi precipitaţii, în general slabe cantitativ, în cea mai mare parte a intervalului, dar pe arii mai extinse în perioada 9 – 15 ianuarie.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top