Politic
Viorica Dăncilă nu se lasă! Pe cine vrea la Transporturi și la Dezvoltare
Premierul Viorica Dăncilă i-a transmis joi preşedintelui Klaus Iohannis că reiterează solicitarea de emitere a decretelor de numire a Liei Olguţa Vasilescu în funcţia de viceprim-ministru, ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, şi a lui Mircea Drăghici în funcţia de ministru al Transporturilor.
Totodată, premierul solicită să înceteze efectele decretului preşedintelui României nr. 46/2019 pentru desemnarea unui membru al Guvernului ca ministru interimar şi ale decretului preşedintelui României nr. 47/2019 pentru desemnarea unui membru al Guvernului ca ministru interimar.
Potrivit unui comunicat al Guvernului, premierul Viorica Dăncilă a transmis, în cursul zilei de joi, preşedintelui României, Klaus Iohannis, un răspuns oficial la scrisorile prin care şeful statului a prezentat motivările privind respingerea nominalizărilor miniştrilor Transporturilor şi Dezvoltării.
Documentul precizează faptul că cele două propuneri pentru funcţiile de ministru – Lia-Olguţa Vasilescu şi Mircea-Gheorghe Drăghici – îndeplinesc condiţiile de legalitate prevăzute de art. 2 din Legea nr. 90/2001, cu modificările şi completările ulterioare.
De asemenea, persoanele propuse nu se găsesc în unul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute de Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare.
„Având în vedere faptul că cele două propuneri respectă toate condiţiile prevăzute de Constituţia României, republicată, şi de legile organice aplicabile, reiterez solicitarea de emitere a decretelor prezidenţiale de numire a doamnei Lia-Olguţa Vasilescu în funcţia de viceprim-ministru, ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, şi a domnului Mircea-Gheorghe Drăghici în funcţia de ministru al Transporturilor şi, totodată, să înceteze efectele Decretului Preşedintelui României nr. 46/2019 pentru desemnarea unui membru al Guvernului ca ministru interimar şi ale Decretului Preşedintelui României nr.47/2019 pentru desemnarea unui membru al Guvernului ca ministru interimar”, se arată în documentul oficial transmis Administraţiei Prezidenţiale de către prim-ministrul Viorica Dăncilă, potrivit comunicatului Guvernului.
Preşedintele Klaus Iohannis i-a transmis, joi, premierului Viorica Dăncilă două scrisori în care prezintă motivele pentru care a decis să respingă propunerea Liei Olguţa Vasilescu la Ministerul Transporturilor şi a lui Ilan Laufer la Ministerul Dezvoltării, dar şi următoarele două nominalizări – Vasilescu la Dezvoltare şi Mircea Drăghici la Transporturi.
„Urmare adresei dumneavoastră nr. 5/6690 din data de 22 noiembrie 2018, precum şi adreselor nr. 5/5864 şi nr. 5/5865, ambele din data de 30 noiembrie 2018, prin care aţi înaintat propunerea de numire în funcţia de viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice a doamnei Lia-Olguţa Vasilescu, respectiv de numire în funcţia de ministru al transporturilor a domnului Mircea-Gheorghe Drăghici, ca urmare a propunerii de revocare/de constatare a vacanţei funcţiei, văzând incidenţa dispoziţiilor art. 85 alin. (2) precum şi ale art. 105 din Constituţie şi ţinând seama de jurisprudenţa Curţii Constituţionale, constatând că în propunerile transmise nu există vreo menţiune cu privire la îndeplinirea condiţiilor de legalitate, iar din documentaţia transmisă nu rezultă îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 105 din Constituţie şi de art. 2 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor pentru numirea în funcţia de membru al Guvernului, vă aduc la cunoştinţă că propunerile de numire în funcţia de membru al Guvernului, înaintate la data de 22 noiembrie 2018, respectiv 30 noiembrie 2018, nu fac dovada îndeplinirii condiţiilor de legalitate astfel încât să li se poată da curs”, a comunicat preşedintele Iohannis în scrisoare.
Foto: Hepta.ro
Citește și: Klaus Iohannis a anunțat-o pe Viorica Dăncilă de ce i-a respins pe miniștrii propuși de aceasta