Știri
Modificări de la Ministerul Educației. Elevii de clasa VII-a vor da examen
Teste grilă la simularea examenelor de BAC și Evaluarea Națională pe care o vor susține peste o lună elevii de clasele a XI-a și a VII-a sunt prevăzute de un proiect de ordin al ministrului Educației, care a fost trimis ieri sindicatelor, reprezentanților părinților și elevilor. Ministerul motivează în proiect introducerea grilelor la simulare prin faptul că astfel îi pregătește pe elevi ca anul viitor să susțină chiar examenele propriu-zise cu cel puțin 30% subiecte grilă. La Limba română, elevii de clasa a XI-a nu vor avea de pregătit pentru simulare operele lui George Bacovia, Lucian Blaga, Liviu Rebreanu sau Marin Preda. Vezi în articol materia de simulare pentru clasele a VII-a și a XI-a.
Ministerul ignoră total scandalul major pe care tot instituția l-a declanșat acum 4 luni, când a vrut să introducă grile în examene chiar anul acesta.
E posibil să crească artificial rata de promovare, nu este exclus să se copieze mult mai ușor – au avertizat atunci elevii și numeroși profesori, care au acuzat guvernul de populism
Simularea examenelor de Evaluare Națională va fi susținută anul acesta și de elevii de clasele a VII-a, prevede un proiect de ordin al ministrului Educației obținut de Edupedu.ro și care ar trebui să intre joi, 14 februarie, în dezbaterea comisiei de dialog social de la nivelul Ministerului Educației. Proiectul detaliază atât calendarul simulărilor de Bacalaureat și Evaluarea Națională 2019, cât și materia din care vor susține elevii de clasele a VII-a, a VIII-a, a XI-a și a XII-a simulările.
Limba și literatura română – clasa a VII-a: Conținuturile pentru simularea Evaluării Naționale 2019
Pentru simulare, conținuturile care vor fi evaluate la Limba și literatura română, clasa a VII-a, sunt următoarele, după cum prevede proiectul de ordin:
Dovedirea înțelegerii unui text literar sau nonliterar, pornind de la cerințe date:
idei principale, idei secundare;
moduri de expunere (naraţiune, descriere, dialog);
structuri în textele epice (logica acţiunii, timp, spaţiu, modalităţi de caracterizare a personajelor, naratorul);
subiectul operei literare, momentele subiectului;
procedee de expresivitate artistică în textele studiate (figuri de stil: personificarea, comparaţia, enumeraţia, repetiţia, epitetul, antiteza, metafora);
elemente de versificaţie (măsura, rima, versul, strofa);
trăsăturile specifice genului epic și liric în opere literare studiate sau în texte la prima vedere;
trăsături ale speciilor literare: basmul popular, pastelul, fabula, doina populară;
texte literare (populare şi culte – aparținând diverselor genuri şi specii); texte nonliterare.
Sesizarea corectitudinii şi a valorii expresive a categoriilor morfosintactice, a mijloacelor de îmbogățire a vocabularului şi a categoriilor semantice studiate, a ortografiei şi punctuației:
arhaisme, regionalisme; cuvinte derivate, compuse sau obţinute prin schimbarea valorii gramaticale/conversiune;
categorii semantice studiate: sinonime, antonime, omonime, cuvinte polisemantice; construcții pleonastice; sensurile cuvintelor în contexte diferite;
mijloacele interne de îmbogățire a vocabularului (derivarea, compunerea, schimbarea valorii gramaticale/conversiunea), familia lexicală;
ortografierea diftongilor, a triftongilor şi a vocalelor în hiat;
despărțirea cuvintelor în silabe;
semne de punctuație: punctul, virgula, două puncte, ghilimelele, linia de dialog, semnul întrebării, semnul exclamării, cratima, punctul şi virgula, linia de pauză;
semne ortografice: cratima, punctul;
valori expresive ale nivelurilor limbii (fonetic, lexical şi morfosintactic) într-un text dat; elemente de limbă şi de stil în textul literar; figurile de stil, versificația;
categorii morfologice specifice părților de vorbire (conform programelor școlare pentru clasele a V-a – a VII-a): părțile de vorbire flexibile – verbul, substantivul, articolul, pronumele (pronumele personal, pronumele personal de politețe, pronumele reflexiv, pronumele posesiv și adjectivul pronominal posesiv, pronumele demonstrativ și adjectivul pronominal demonstrativ), numeralul (cardinal și ordinal), adjectivul şi neflexibile – adverbul (de loc, de timp, de mod), prepoziția, conjuncția, interjecția; relații şi funcții sintactice;
elemente de sintaxă a propoziției (probleme de acord; funcții sintactice; propoziția regentă, elementul regent; relații sintactice; topică şi punctuație; valori stilistice ale folosirii acestora în textul dat);
Redactarea diverselor texte, cu scopuri şi destinaţii diverse, adaptându-le la situaţia de comunicare concretă:
elemente de redactare a unor compuneri pe o anumită temă/urmărind un plan dat sau conceput de elev; părţile componente ale unei compuneri; structurarea detaliilor în jurul ideii principale; dispunerea în pagină a diverselor texte; scrierea îngrijită, lizibilă şi corectă;
redactarea unor texte reflexive şi imaginative (compuneri care presupun exprimarea propriilor sentimente cu ocazia unui eveniment personal, social sau cultural; evidențierea unor trăsături ale unui obiect (peisaj, operă de artă, persoană) într-o descriere;
redactarea unor scurte narațiuni; continuarea unor dialoguri; redactarea unor compuneri având ca suport texte literare studiate sau la prima vedere – rezumat, caracterizare de personaj;
motivarea apartenenței unui text studiat sau la prima vedere la o specie literară sau la un gen literar;
prezentarea unui punct de vedere asupra unor secvențe din texte la prima vedere, pe baza unor cerințe date (de exemplu: elemente de structură a operei literare, figurile de stil studiate, elemente de versificație etc.);
aprecieri personale referitoare la fragmente din textele studiate sau la prima vedere.
Utilizarea în redactarea unui text propriu a cunoştinţelor de lexic şi de morfosintaxă, folosind adecvat semnele ortografice şi de punctuaţie:
elemente de lexic studiate în clasele V – VII;
aplicarea corectă a cunoştinţelor de morfosintaxă în exprimarea scrisă;
folosirea corectă a semnelor de punctuaţie la nivelul propoziţiei şi al frazei (coordonare, subordonare);
enunţul, fraza, părţi de propoziţie studiate – predicatul, subiectul, atributul, complementul direct, complementul indirect, complementele circumstanțiale (de loc, de timp, de mod).
Matematică – clasa a VII-a: Conținuturile pentru simularea Evaluării Naționale 2019
Proiectul de ordin prevede următoarele, la Matematică:
“Notă: În vederea pilotării unei noi structuri posibile a subiectelor pentru Evaluarea Națională pentru absolvenții clasei a VIII-a din anul școlar 2019-2020, variantele de subiecte pentru Simularea Evaluării Naționale pentru elevii clasei a VII-a în anul școlar 2018 – 2019 la Matematică vor conține, în proporție de minimum 30%, itemi obiectivi cu scopul de a se realiza evaluarea în baza unor răspunsuri exacte, neechivoce, specificate în barem, fiind astfel imposibilă alocarea unui punctaj diferit de către evaluatori distincți.”
Geometrie
1. Patrulatere
Patrulater convex (definiţie, desen)
Suma măsurilor unghiurilor unui patrulater convex
Paralelogram; proprietăţi
Paralelograme particulare: dreptunghi, romb şi pătrat; proprietăţi
Trapez, clasificare; trapez isoscel, proprietăţi
Arii (triunghiuri, patrulatere)
2. Asemănarea triunghiurilor
Segmente proporţionale
Teorema paralelelor echidistante. Împărţirea unui segment în părţi proporţionale cu numere (segmente) date. Teorema lui Thales (fără demonstrație). Teorema reciprocă a teoremei lui Thales
Linia mijlocie în triunghi; proprietăţi. Centrul de greutate al unui triunghi
Linia mijlocie în trapez; proprietăţi
Triunghiuri asemenea
Criterii de asemănare a triunghiurilor
Teorema fundamentală a asemănării
Limba și literatura română – clasa a XI-a: materia exceptată la simularea de BAC 2019
“Conținuturile pentru simulare şi competenţele asociate acestora sunt cele prevăzute în programa pentru Examenul de bacalaureat naţional, în vigoare”, prevede proiectul de ordin.
Pentru simulare sunt exceptate următoarele conținuturi:
reguli ale monologului, reguli și tehnici de construire a dialogului, stiluri funcționale adecvate situației de comunicare, rolul elementelor verbale, paraverbale și nonverbale în comunicarea orală;
textul dramatic postbelic;
limbajul literaturii, limbajul cinematografic, limbajul picturii, limbajul muzicii;
simbolismul, prelungiri ale romantismului şi clasicismului, perioada interbelică, perioada postbelică;
interpretări și judecăți de valoare exprimate în critica și în istoria literară;
autorii canonici: G. Bacovia, Lucian Blaga, Tudor Arghezi, Ion Barbu, Camil Petrescu, Liviu Rebreanu, G. Călinescu, E. Lovinescu, Marin Preda, Nichita Stănescu, Marin Sorescu.
Matematică – clasa a XI-a: Teste grilă în subiectele de simulare
Marea noutate pe care o aduce proiectul de ordin este introducerea a minimum 30% teste grilă în subiectele de simulare pentru elevii de clasa a XI-a. Vezi mai jos ce prevede proiectul de ordin obținut de Edupedu.ro:
“Notă: În vederea pilotării unei noi structuri posibile a subiectelor pentru EXAMENUL DE BACALAUREAT NAŢIONAL din anul școlar 2019-2020, variantele de subiecte pentru SIMULAREA probei scrise la MATEMATICĂ a examenului de bacalaureat naţional pentru elevii clasei a XI-a în anul școlar 2018 – 2019 vor conține, în proporție de minimum 30%, itemi obiectivi cu scopul de a se realiza evaluarea în baza unor răspunsuri exacte, neechivoce, specificate în barem, fiind astfel imposibilă alocarea unui punctaj diferit de către evaluatori distincți.”
Matematică-informatică
“Conținuturile pentru simulare și competențele asociate acestora, corespunzătoare claselor a IX-a, a X-a și a XI-a, sunt cele prevăzute în programa pentru Examenul de bacalaureat național – 2015, aprobată prin OMEN 4430/29.08.2014, M_mate-info.
Pentru simulare sunt exceptate următoarele teme:
din capitolul Sisteme de ecuații liniare: Sisteme liniare cu cel mult 4 necunoscute, sisteme de tip Cramer, rangul unei matrice / Studiul compatibilităţii şi rezolvarea sistemelor: proprietatea Kroneker-Capelli, proprietatea Rouchè, metoda Gauss
capitolul Derivabilitate
capitolul Reprezentarea grafică a funcțiilor”
Matematică – Științele-naturii
“Conținuturile pentru simulare și competențele asociate acestora, corespunzătoare claselor a IX-a, a X-a și a XI-a, sunt cele prevăzute în programa pentru Examenul de bacalaureat național – 2015, aprobată prin OMEN 4430/29.08.2014, M_șt-nat.
Pentru simulare sunt exceptate următoarele teme:
din capitolul Sisteme de ecuații liniare: Sisteme liniare cu cel mult 3 necunoscute; forma matriceală a unui sistem liniar / Metoda Cramer de rezolvare a sistemelor liniare
capitolul Funcții derivabile
capitolul Studiul funcțiilor cu ajutorul derivatelor”
Matematică – Tehnologic
“Conținuturile pentru simulare și competențele asociate acestora, corespunzătoare claselor a IX-a, a X-a și a XI-a, sunt cele prevăzute în programa pentru Examenul de bacalaureat național – 2015, aprobată prin OMEN 4430/29.08.2014, M_ tehnologic.
Pentru simulare sunt exceptate următoarele teme:
din capitolul Sisteme de ecuații liniare: Sisteme liniare cu cel mult 3 necunoscute; forma matriceală a unui sistem liniar / Metoda Cramer de rezolvare a sistemelor liniare
capitolul Funcții derivabile
capitolul Studiul funcțiilor cu ajutorul derivatelor”
Matematică – Pedagogic
“Conținuturile pentru simulare și competențele asociate acestora, corespunzătoare claselor a IX-a, a X-a și a XI-a, sunt cele prevăzute în programa pentru Examenul de bacalaureat național – 2015, aprobată prin OMEN 4430/29.08.2014, M_ pedagogic.
Pentru simulare sunt exceptate următoarele teme:
din capitolul Structuri algebrice: Structuri algebrice: inel, corp”
Istorie – clasa a XI-a: Teste grilă în subiectele de simulare
Minimum 30% teste grilă în subiectele de simulare pentru elevii de clasa a XI-a și la Istorie, prevede proiectul. Vezi mai jos ce propune proiectul de ordin obținut de Edupedu.ro:
“Notă: În vederea pilotării unei noi structuri posibile a subiectelor pentru EXAMENUL DE BACALAUREAT NAŢIONAL din anul școlar 2019-2020, variantele de subiecte pentru SIMULAREA probei scrise la ISTORIE a examenului de bacalaureat naţional pentru elevii clasei a XI-a în anul școlar 2018 – 2019 vor conține, în proporție de minimum 30%, itemi obiectivi cu scopul de a se realiza evaluarea în baza unor răspunsuri exacte, neechivoce, specificate în barem, fiind astfel imposibilă alocarea unui punctaj diferit de către evaluatori distincți”.
Capitolele de la Istorie din care vor fi testați elevii de clasa a XI-a:
“POPOARE ŞI SPAŢII ISTORICE
Europa şi lumea în secolul XX
Probleme de atins: Europa contemporană (unitate, diversitate, integrare); Cultura română – cultură europeană; România şi Europa în secolul al XX-lea
OAMENII, SOCIETATEA ŞI LUMEA IDEILOR
Economie şi societate în lumea postbelică
Probleme de atins: Ocupaţii şi statute profesionale; Viaţa privată şi viaţa publică; Economie rurală – economie urbană în România.
Ştiinţa şi societatea
Probleme de atins: Impactul tehnologiei asupra vieţii cotidiene şi a mediului; Noile tehnologii şi timpul liber.
STATUL ŞI POLITICA
Statele în perioada contemporană
Probleme de atins: Forme de organizare statală; Idei şi regimuri politice.
Notă:
Conținuturile de mai sus fac parte din Programa școlară pentru istorie – clasa a XI-a, fără a fi incluse în programa pentru examenul de bacalaureat național. Competențele evaluate sunt cele prevăzute în programa pentru examenul de bacalaureat național, formate/dezvoltate până la data susținerii simulării.
Calendar Simulare Evaluarea Națională 2019 – clasa a VII-a și clasa a VIII-a – Proiect
11 martie 2019 Limba şi literatura română – probă scrisă
12 martie 2019 Matematică – probă scrisă
13 martie 2019 Limba şi literatura maternă – probă scrisă
22 martie 2019 Afișarea rezultatelor
Calendar Simulare BAC 2019 – clasa a XI-a și clasa a XII-a – Proiect
18 martie 2019 Limba şi literatura română – probă scrisă
19 martie 2019 Limba şi literatura maternă – probă scrisă
20 martie 2019 Proba obligatorie a profilului – probă scrisă
Simulare la Matematică – pentru absolvenții claselor de liceu cu profil real din filiera teoretică, pentru cei care au terminat filiera tehnologică și pentru absolvenții de la profilul militar și profilul pedagogic – specializarea învățători-educatoare, din filiera vocațională
Simulare la Istorie – pentru absolvenții de la profilul umanist din filiera teoretică și pentru toate profilurile și specializările din filiera vocațională, cu excepția celor de mai sus
21 martie 2019 Proba la alegere a profilului şi specializării – probă scrisă * Se organizează numai pentru elevii clasei a XII-a
Absolvenții trebuie să aleagă una dintre următoarele materii, pentru examen, în funcție de studiile urmate în liceu:
Fizică, Chimie, Biologie sau Informatică – elevii de la profilul real din filiera teoretică, de la profilul tehnic și profilul resurse naturale și protecția mediului din filiera tehnologică și de la profilul militar din filiera vocațională
Geografie, Filosofie, Logică și argumentare, Economie, Psihologie și, după caz, Sociologie – absolvenții de la profilul umanist din filiera teoretica, de la profilul servicii din filiera tehnologică și din toate profilurile și specializările din filiera vocațională, cu excepția celui menționat mai sus
29 martie 2019 Afișarea rezultatelor
Informații de background
De precizat că este pentru a doua oară când elevii și profesorii află colateral despre planurile Ministerului Educației de a modifica structura subiectelor de Bacalaureat și Evaluare Națională, și nu printr-un anunț direct.
Amintim că scandalul introducerii peste noapte a testelor grilă la BAC și Evaluarea Națională a izbucnit în noiembrie 2018, iar în urma protestelor societății civile ministrul interimar de la acea vreme Rovana Plumb a decis că “în acest an școlar nu se aplică nicio schimbare privind formatul variantelor de subiecte”, păstrându-și o mare rezervă pentru anii următori (detalii aici).