Economic
Vești bune de la 1 martie! Începând din luna aceasta vor primi mai mulți bani. Toate pensiile marite se plătesc retroactiv din octombrie
Vești bune pentru românii care s-au încadrat în aceste grupe de muncă. Începând de luna aceasta, mii de români vor primi bani mai mulți de la poștaș.
Recalcularea pensiilor a intrat pe ultima sută de metri. Sunt vizaţi cei care au lucrat în grupele I şi II. Casa Naţională de Pensii a anunţat că pensiile lor au fost reclaculate. Oficialii au trimis deja deciziile către beneficiari, scrie romaniatv.net.
Începând cu luna martie se vor bucura de creşterea pensiei cei care au primit deja noile decizii. Printre aceştia se numără persoanele mai în vârstă, care au dosarele mai vechi, cât şi cei care ies acum la pensie şi vor primi din prima pensia recalculată.
Reprezentanţii de la Casa Naţionala de Pensii au trimis deja deciziile de recalculare pentru cei care au lucrat în grupele I şi II de muncă. Persoanele care au primit deja deciziile vor primi în luna martie pensia majorată.
După recalculare, în grupa I de muncă, o pensie care astăzi este 2000 de lei va ajunge până la aproximativ 4000 lei.
În grupa II de muncă, o pensie de 2000 de lei va ajunge la peste 3000 lei. Surse din Ministerul Muncii susţin că nu toţi cei care au lucrat în grupele I şi II de muncă vor primi pensiile majorate. Este vorba despre cei care nu au stagiul complet de cotizare şi care după recalculare ar trebui să încaseze o pensie mai mică.
Ministrul Muncii anunţă noi modificări la pensii după adoptarea bugetului pe 2019. “Se asteapta recalcularea celor cateva milioane de pensii, dupa ce legea va fi adoptată. Pe de cealalta parte, sunt recalcularile pe grupele de munca, acum, in acest moment au intrat deja dosarele in recalculare, ma refer la grupele de munca…
In acest moment am implementat softul 100%. Am facut si o parte din simulari. Am trecut la ultima etapa a simularilor pe toata tara, am avut judete pilot, am extins la national. Cat de curand trecem in oficial. Asigur pensionarii ca in cateva saptamani vom incepe sa emitem decizii. Sper, la final de martie pentru a nu crea asteptari foarte mari.
Mai bine sa fie mai devreme decat sa spunem un termen pe care sa nu il putem respecta, dar clar sunt multumit, softul este implementat si activitatea continua”, a spus Marius Budăi în exclusivitate la România TV.
Recalcularea pensiilor actuale, stabilirea studiilor de masterat şi doctorat ca vechime în muncă, reducerea vârstei de pensionare pentru mamele care au născut trei copii şi stabilirea unui singur tip de pensie anticipate sunt doar câteva prevederi deosebit de importante incluse în proiectul de lege privind sistemul public de pensii.
Actul normativ, care a fost adoptat anul trecut de Parlament, se va afla în atenţia Curţii Constituţionale. CCR trebuie să decidă ce se întâmplă cu proiectul de lege amintit, ale cărui prevederi se vor aplica din septembrie 2021.