TV
Însărcinată în 8 luni, Simona Gherghe a avut noapte albă, după ce micuța Ana Georgia s-a îmbolnăvit: „A doua viroză”
Simona Gherghe a intrat în concediu prenatal și numără zilele până când va deveni mămică pentru a doua oară. Vedeta își dedică acum timpul exclusiv fetiței sale, micuța Ana Georgia.
Însărcinată în opt luni, Simona Gherghe nu prea a putut să doarmă în urmă cu o seară, după ce fetița ei a contactat o viroză la grădiniță. Acum micuța Ana Georgia se simte mai bine, iar vedeta le-a povestit experiența admiratorilor de pe Facebook.
„A treia săptămână de grădi, a doua viroză. După o noapte de tuse, copilul e fresh! Eu ma târâi prin casă… (sunt ok, n-am luat de la ea, starea e de la nesomn).”, a scris Simona Gherghe, pe Instagram.
Simona Gherghe a plecat de la Acces Direct
După aproximările făcute de medici, în luna mai Simona Gherghe își va strânge la piept cea de-a doua fetiță. Prezentatoarea TV va intra în concediu de maternitate, iar la cârma emisiunii ”Acces Direct” va veni un nou prezentator. Simona Gherghe i-a anunțat pe telespectatori, chiar în timpul emisiunii, că acest lucru se va întâmpla lunea viitoare.
Doar cel mai norocos câştigă telefonul, iar lunea viitoare viitorul prezentor „Acces Direct” va anunţa câştigătorul. Eu o să mă retrag puţin cât să nasc un pic”, a spus Simona Gherghe.
Simona Gherghe, îngrozită de situația în care s-a aflat Andreea Bălan
Simona Gherghe a fost îngrozită atunci când ce a auzit de momentul de cumpănă pe care l-a traversat Andreea Bălan chiar în timp ce își aducea pe lume cea de-a doua fetiță. Totuși, moderatoarea emisiunii “Acces Direct” își păstrează optimismul pentru că ceea ce a pățit cunoscuta cântăreață se întâmplă extrem de rar.
“Eu sunt într-o situaţie mai delicată. Pe mine m-a afectat foarte tare ştirea cu Andreea. Peste două luni o să trec printr-o operaţie de cezariană, în cazul meu e clar indicaţie medicală. Cred că fiecare femeie care este în situaţia mea şi a auzit ce i s-a întâmplat Andreei stă cu sufletul strâns. Chiar dacă este un caz cu totul şi cu totul rar, e un caz la 80.000”, a mărturisit Simona Gherghe în cadrul emisiunii “Acces Direct”.