Știri
CUTREMUR în Vrancea. În ce oraşe s-a simţit
Cutremurul s-a produs în judeţul Vrancea la o adâncime de 145 km, scrie www.infp.ro. Prcedentul cutremur ce avusese loc în ţara noastră s-a petrecut marţi, cu o magnitudine de 2,3 grade pe Richter, în judeţul Vrancea, la o adâncime de 76 km.
Un cutremur cu magnitudinea de 3,6 grade pe scara Richter s-a produs miercuri, în zona seismică Vrancea, în județul Vrancea, la adâncimea de 145 de kilometri.
Potrivit Institutului Național de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica Pământului oraşele cele mai apropiate de epicentrul seismului sunt Nehoiu (37 km), Covasna (45 km), Slănic-Moldova (56 km), Târgu Secuiesc (57 km) și Întorsura Buzăului (57 km).
Seismul s-a produs la ora 15.54, la adâncimea de 145 de kilometri și a avut magnitudinea de 3,6 grade pe scara Richter.
Cel mai puternic cutremur înregistrat în acest an, cu magnitudinea de 4,5 pe scara Richter, s-a produs în 3 septembrie, în zona seismică Vrancea.
Luna septembrie a fost luna în care s-au produs patru cutremure de aproape patru grade pe scara Richter, însă acest lucru n-ar trebui să-i sperie pe români. Seismologul Gheorghe Mărmureanu susține că nu sunt șanse ca un cutremur mare să se producă în România, în viitorul apropiat.
Potrivit unor date statistice, seismologul Gheorghe Mărmureanu susţine că nu ne putem aştepta la un cutremur mare în România până în 2040.
„Discutăm de cutremur mare din 2040. Ce rost mai au aceste nimicuri? Am observat că există cutremure la 37 – 38 de ani, altele sunt la 65, altele la 100 de ani. Ciclul nou care a început în 1940, a fost acum 37, ar trebui să fie ori 64, că 38 a trecut, 64, 65. Viitorul mare cutremur va prinde sudul Moldovei, partea de răsărit a Munteniei, Dobrogea ceva către Kiev”, a spus Gheorghe Mărmureanu.
Un cutremur de magnitudine 4 s-a produs vineri, la ora 2:11, în zona Vrancea. De asemenea, un seism de magnitudine 4,5 s-a înregistrat, în 3 septembrie, în judeţul Buzău, iar un altul, de 4,1, a avut loc în 8 septembrie, tot în Buzău.